Economia românească, la ce să ne așteptăm. Cum își mai susțin firmele mici activitatea
Un oficial al Comisiei Europene a avertizat recent că Uniunea Europeană şi zona euro vor fi foarte probabil în recesiune anul acesta, din cauza pandemiei care a afectat lanţuri globale de aprovizionare, a determinat închiderea frontierelor şi introducerea unor măsuri drastice de izolare.
De Redactia Observator la 17.03.2020, 14:00Un oficial al Comisiei Europene a avertizat recent că Uniunea Europeană şi zona euro vor fi foarte probabil în recesiune anul acesta, din cauza pandemiei care a afectat lanţuri globale de aprovizionare, a determinat închiderea frontierelor şi introducerea unor măsuri drastice de izolare.
Despre cum ne va afecta şi pe termen lung întreaga situaţie, fie că discutăm din postura de angajaţi ori angajatori, fie din cea de contribuabli, ne spune Valentina Saygo, expert contabil.
Investitorii de la bursa din New York se tem de reeditarea evoluţiei din 2008, atunci când criza financiară a provocat o recesiune de amploare. Scăderea cursurilor s-a accelerat în ultimele ore de tranzacţii, după ce chiar şi preşedintele Donald Trump a recunoscut că acest lucru este posibil.
Sectoarele cel mai greu lovite sunt, în prezent, turismul şi transporturile aeriene. Companiile aeriene au solicitat, deja, Administraţiei Americane un ajutor de 50 de miliarde de dolari. În Europa, marii producători de automobile au anunţat deja închiderea unor uzine în care lucrează zeci de mii de muncitori.
Renault a suspendat activitatea tuturor uzinelor sale din Franţa. Dacia, parte a grupului Renault, nu este afectată încă de această decizie. Noul coronavirus a avut primele efecte economice severe chiar în ţara unde a apărut: China.
În primele două luni ale anului, producţia industrială a scăzut cu 13,5%, vânzările din retail s-au redus cu 20,5%, iar volumul investiţiilor a pierdut 24,5%. Consecinţa? Rata şomajului a ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria statisticii locale:
Analiştii estimează că economia Italiei va scădea cu 2,5% în 2020, iar datoria publică va urca la peste 140% din PIB. Guvernul de la Roma a anunţat deja un pachet fiscal de 25 miliarde de euro pentru diminuarea şocului.
În Germania, cancelarul Angela Merkel a promis "tot ce este necesar" pentru a face faţă crizei, după ce anterior anunţase un pachet fiscal de 12,4 miliarde de euro.
Cele mai afectate vor fi companiile mici şi mijlocii, implicit angajaţii acestora.