Antena LIVE

Curs valutar

Video

Fenomenul "shrinkflation" în magazine. La ce trucuri ar putea apela producătorii, pentru a ocoli noile reguli

Suntem protejaţi de fenomenul shrinkflation doar de formă. Etichetele care ar fi trebui să le semnaleze clienţilor astfel de practici n-au apărut încă în supermarketuri, deşi există un ordin în acest sens. Autorităţile promit controale şi amenzi, însă până atunci clienţii cumpără produse cu gramaj mai mic la acelaşi preţ. 

De la 15.10.2024, 19:38
WhatsApp
Vezi și:

"Avem un pachet de unt la care a scăzut gramajul. De la 200 de grame, acesta are acum 180 de grame. Preţul însă a rămas acelaşi", se arată într-un magazin. Practica Shrinkflation, care presupune reducerea gramajului unui produs, dar păstrarea ambalajului și a prețului, este des întâlnită în magazine.

Fenomenul Shrinkflation în magazine

"Croissante, de exemplu. Cât erau înainte şi cât sunt acum. Rămâne un cornuleţ, faţă de ce era", spune un român. "Am remarcat gramajul diferit la Sana", zice un altul. "La băuturi nonalcoolice şi la lactate. E o practică comună a brandurilor", a observat un client.

Săptămâna trecută, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a introdus noi reguli. Comercianții trebuie să afișeze vizibil informații despre modificarea cantităţii pe etichete speciale, amplasate în același loc cu produsul, pentru a evita inducerea în eroare a clienţilor. Până acum, însă, niciun retailer nu le-a afişat. 

Pe acelaşi subiect

"E o etichetă care îţi strică imaginea"

"Cred că n-o să vedem etichete încă la raft. Toţi care au folosit sistemul ăsta de reducere a cantităţii fără să umble la preţ stau un pic în expectativă. Să vadă ce se întâmplă. De ce? Pentru că eticheta asta... nu e de bine când stă în dreptul produsului tău. E o etichetă care îţi strică imaginea", exlică Feliciu Paraschiv, Asociaţia Comercianţilor Mici şi Mijlocii.

"Până la urmă este o piaţă liberă, în care fiecare îşi face preţul respectiv. A te implica să modifici aceste lucruri... Eu vin cu un răspuns sub formă de întrebare. Guvernul când creşte taxele, nu se gândeşte că acestea se regăsesc în costuri? Când stabileşte salariul minim pe economie nu se gândeşte că aceste costuri ajung în costuri?", spune Dragoş Frumosu, expert industria alimentară.

Autorităţile promit controale. "Sunt sigur că ANPC-ul, prin ordinul pe care l-au emis, vor face verificări ample", a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii. "Să centralizăm toate acţiunile de control şi abia după aceea putem spune. Se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 de lei. Şi retragerea produselor de la comercializare până la remedierea abaterilor, respectiv până la informarea consumatorilor", spune Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.

La ce trucuri ar putea apela producătorii

Pentru a nu intra sub incidenţa noilor reglementări, producătorii ar putea apela la tot felul de tertipuri. Dacă gramajul pachetului de unt scade cu 10%, ar fi normal ca şi preţul să scadă de la 20 la 18 lei. Dacă nu scade, avem de-a face cu fenomenul shrinkflation. Ei bine, producătorii ar putea să scadă puţin preţul, dar nu cu 10%, aşa cum ar fi normal, ci cu un procent mai mic. 2%, spre exemplu. Astfel că pachetul nu va mai costa 20 de lei, ci 19,6 lei, iar producătorii vor fi în continuare pe profit.

"Scădem gramajul cu 10% sau cu 20% şi cu 1% preţul. Nimeni nu vrea ca din 15 pachete de unt la raft, unul să aibă eticheta aia. Să spună lumea: Ooo", adaugă Feliciu Paraschiv, Asociaţia Comercianţilor Mici şi Mijlocii.

Dacă şi când vor apărea, etichetele care denunţă scăderea gramajului, dar păstrarea preţului, vor trebui menţinute la raft cel puțin 30 de zile. Metoda a fost impusă prin decret şi în Franţa. De la 1 iulie, marile magazine care nu respectă regula riscă amenzi de 5.000 de euro. 

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

shrinkflation supermarket mancare
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024