Antena LIVE

Curs valutar

Florin Cîțu: Ne gândim să prelungim scutirea, până la vară, de la plata impozitului specific pentru sectorul HoReCa

Premierul Florin Cîţu a declarat că Guvernul ia în calcul prelungirea măsurii de scutire a plăţii impozitului specific, până la vară, în sectorul HoReCa. El a adăugat că este aşteptată o propunere în acest sens din partea Ministerului de Finanţe.

De la 11.03.2021, 15:41
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

„Impozitul specific nu a fost plătit şi nu se plăteşte până în martie anul acesta, începând cu starea de urgenţă şi până în martie anul acesta, şi pentru că sunt restricţii în continuare ne gândim să prelungim lucrul acesta, deci impozitul specific pentru acest sector nu a fost plătit.

Autorităţilor locale, printr-o ordonanţă, li s-a dat voie să reducă chiria, la cerere, până la 50%. A existat IMM Invest şi v-am spus, între primele 3-4 domenii erau restaurante şi domeniul respectiv. Şomajul tehnic şi, după aceea, măsura de plată a 41,5% din salariu pentru cei care sunt tot din şomaj tehnic, tocmai aceasta a făcut un lucru foarte important, a menţinut locurile de muncă. Deci nu a fost niciun cost pentru antreprenori.

Diferenţa faţă de criza din 2008, ce am învăţat atunci, a fost să nu lăsăm acest cost al şomajului tehnic pe antreprenori”, a precizat Florin Cîţu, la dezbaterea de joi cu tema „Recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie”. 

Citește și:
Vacanţa de Paşte şi 1 Mai la mare poate fi doar un vis. Incertitudinile îi fac pe hotelieri și pe proprietarii localurilor să caute singuri soluții

Şeful Executivului a reamintit de prelungirea măsurilor din programul IMM Invest.

„Măsura 2 începe să fie plătită, cred, acum avem buget şi va fi plătită, deci sunt aceste măsuri şi IMM Invest tocmai a fost prelungit, din nou, pentru anul acesta, cu un plafon de 15 miliarde în continuare. Deci, sunt măsuri la care oamenii pot să acceseze şi, da, impozitul specific ne gândim să-l prelungim şi după luna martie, să fie în continuare scutit până în vară, o să vorbesc cu colegii de la Finanţe, să vedem cum vin cu propunerea”, a completat premierul. 

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care programul IMM Invest a fost prelungit şi va include şi programul Agro Invest destinat fermierilor, scrie News.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coronavirus romania florin citu masuri covid pandemie coronavirus
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025