Antena LIVE

Curs valutar

Ghid pe telefonul mobil pentru o călătorie cu autobuzele supraetajate din Constanţa

Autobuzele supraetajate din Constanţa au, în sfârşit, şi un ghid! Nu este vorba de o persoană, ci de o aplicaţie care îi poartă pe turişti prin oraş, ca printr-un muzeu. Pentru prima oară, autobuzele supraetajate circulă pe o rută cu o sută de obiective turistice.

De la 11.07.2018, 23:28

Autobuzele supraetajate din Constanţa au, în sfârşit, şi un ghid! Nu este vorba de o persoană, ci de o aplicaţie care îi poartă pe turişti prin oraş, ca printr-un muzeu. Pentru prima oară, autobuzele supraetajate circulă pe o rută cu o sută de obiective turistice. Dar pentru că nu aveau ghid şi nici hărţi, până acum, călătorii trebuiau să ghicească unde sunt.

Telefonul nu ţine loc doar de aparat foto, ci şi de ghid. Cu ajutorul unei aplicaţii, turiştii de pe litoral pot afla din mers informaţii despre obiectivele pe lângă care trec.

DIANA SOBARU, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa

 Auziţi că trecem pe lângă Bursa Veche. Sistemul s-a activat automat. Ne spune când a fost construită, absolut tot ce trebuie să ştim despre acest obiectiv.

Autobuzele supraetajate au Internet, iar aplicaţia poate fi descărcată gratuit, în limba română, dar şi în engleză. Turiştii primesc şi varianta tipărită.  

Traseul începe din Gara Constanţa şi, în afară de Cazino, autobuzul marchează alte 99 de obictive istorice, precum Gara Maritimă, Cuibul Reginei, Farul Genovez sau Portul Turistic Tomis. 

Puncte de atracţie care, în urmă cu două săptămâni, treceau neobservate. În lipsa unui ghid, turiştii le cereau şoferilor de autobuz informaţii, aşa cum au surprins reporterii Observator. 

Un bilet cu autobuzul supraetajat costă 3 lei, dar cei care vor să coboare pe traseu, să viziteze obiectivele şi apoi să se urce înapoi, trebuie să plăteasă 5 lei. Cursele se vor face de mai multe ori pe zi, până pe 15 septembrie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024