Guvernul pregătește o aplicație unică pentru servicii publice. Când va fi gata
Inteligenţa artificială este viitorul serviciilor publice din România. Confruntat cu un val masiv de pensionări în rândul funcţionarilor publici, Guvernul a decis să implementeze soluții de inteligență artificială în administrația publică. Până la finalul anului 2026 va exista o aplicație unică a statului român prin care cetățenii vor putea accesa servicii publice, de la radierea unei mașini, la obținerea cazierului sau înscrierea copilului la liceu.
De Redactia Observator la 17.07.2024, 13:41Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat, miercuri, că 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriaşe de date printr-o finanţare de 20 de milioane de euro şi a precizat că o mare parte din munca funcţionarilor va putea fi înlocuită de noile tehnologii.
"Vorbim despre ceea înseamnă inteligenţa artificială în administraţia publică din România. În momentul de faţă derulăm proiecte care folosesc această nouă tehnologie şi pot să dau cel mai recent exemplu, un proiect de procesare automată a datelor pe care l-am deschis în urmă cu aproximativ două luni prin care 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriaşe de date printr-o finanţare de 20 de milioane de euro şi mai mult vorbim despre o statistică pe care a publicat-o INS şi ANFP-ul, prin care în următorii trei ani, aproximativ 30% din corpul funcţionalilor publici din România urmează să iasă la pensie. Este evident că munca acestor funcţionari, o mare parte din munca lor va putea să fie înlocuită de aceste noi tehnologii prin transformarea digitală a statului român. Din acest punct de vedere, suntem pregătiţi. Avem cele mai noi reglementări la nivel mondial, cea mai updatată strategie de aplicare a unei tehnologii emergente şi suntem gata să o punem şi în practică", a declarat Bogdan Ivan, miercuri, într-o conferinţă de presă pe tema adoptării Strategiei Naţionale de Inteligenţă Artificială şi a dezvoltării tehnologiilor emergente, potrivit News.ro.
El a precizat că sunt pregătite două proiecte pentru ca funcţionarii publici să înveţe să folosească această nouă tehnologie.
"Din punct de vedere al aplicaţiilor concrete, pot să spun că pentru a ne asigura că funcţionarii publici din România vor şti cum să folosească această tehnologie, avem pregătite două proiecte extrem de importante şi anume un proiect de 10 milioane de euro la Agenţia Naţională a Funcţionariilor Publici prin care peste 30.000 de funcţionari vor dobândi competenţe digitale. Şi pentru că nu lăsăm nici mediul privat în urmă am semnat contractul în urmă cu două zile pentru Platforma Naţională de E-learning pentru companiile mici mijlocii din România, prin care ele vor avea acces la cele mai noi tehnologii, vor putea să pregătească angajaţii pentru a găsi care sunt acele nevoi de bază în companiile lor. Şi pe acea platformă o vom profila în aşa fel încât folosind cele mai mari companii de tehnologie la nivel mondial, să putem să aducem cursuri şi pentru funcţionarii publici din România, dar şi pentru companiile din ţara noastră, pentru a şti cum să lucreze cu aceste noi tehnologii: inteligenţa artificială, cloud computing şi aşa mai departe", a explicat Bogdan Ivan.
- Câţi bani pierde România anual din evaziunea fiscală. Experţii vin cu o soluţie implementată deja în SUA
- Inteligenţa artificială ar putea fi în curând capabilă să detecteze cancerul - studiu
- Un preot creat cu AI a fost eliminat din cauza sfaturilor înfricoşătoare. "Părintele" Justin le-a transmis...
El a fost întrebat dacă poate da şi exemple concrete despre cum inteligenţa artificială va putea schimba modul de lucru în instituţii.
"Vă dau exemplul Ministerul Educaţiei. Tot softul lor de plăţi pentru sute de mii angajaţi din sistemul de educaţie va putea să fie procesat mult mai simplu şi uşor în clipa în care vei avea acest sistem automat. Nu vei mai avea nevoie de mii de contabili în fiecare entitate, ci vei putea să setezi direct de la nivel central modul în care se distribuie salariile şi se face pontajul şi se face corelarea dintre pontaj şi salarizare pentru fiecare dintre aceşti angajaţi. De exemplu, la APIA sau la AFIR vei putea să procesezi automat toate acele dosare, toate acele aplicaţii pentru finanţările europene. Nu vei mai avea nevoie ca un funcţionar să stea în spate, să verifice fiecare filă şi să dea ok, ok, ok. Vei seta foarte clar care sunt itemii pe care trebuie să îi îndeplinească o aplicaţie, ei vor fi standardizaţi şi automat când vei încărca un proiect de sute de pagini, vei avea la final raportul dat de acest sistem de procesare automată a datelor, care spune ok, este conform, merge mai departe spre valoarea calitativă. În principal, finanţările europene, precum şi procesele birocratice repetitive", a mai declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.