Guvernul propune suspendarea ratelor fermierilor până la finalul lui 2025, ca urmare a secetei
Peste 150.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta din acest an, iar Guvernul propune suspendarea ratelor la bănci până la finalul lui 2025 printr-o ordonanţă de urgenţă, a anunțat Ziarul Financiar, citat de Mediafax.
De Redactia Observator la 18.09.2024, 06:55Peste 138.000 de fermieri au cerut evaluarea pagubelor provocate de secetă la culturi precum porumb, floarea-soarelui, mere, pere şi viţă-de-vie, iar peste 16.000 pentru grâu şi rapiţă, pentru a primi despăgubiri de la Ministerul Agriculturii. Nu este primul an de secetă severă, care afectează grav producţia şi veniturile fermierilor, aceştia având datorii şi lichiditate redusă. Astfel, Guvernul a intervenit şi propune suspendarea ratelor la bănci până la sfârşitul lui 2025, printr-o ordonanţă de urgenţă.
România s-a confruntat cu o lipsă semnificativă de precipitaţii care a indus fenomenul de secetă pedologică accentuată
„Este imperios necesară adoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ prin care se propune modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2024, astfel încât amânarea plăţii unor obligaţii contractuale ale debitorilor către creditori să devină efectivă pentru producătorii agricoli afectaţi, deţinători ai unui proces – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole care solicită creditorilor suspendarea obligaţiei de plată a creanţelor restante acumulate, precum şi a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor, cu termen scadent 31 decembrie 2025”, se arată în proiectul OUG.
De asemenea, creditorii, fie că e vorba despre bănci, fie că e vorba despre instituţii financiare nebancare sau furnizorii de utilităţi, precum şi distribuitorii şi furnizorii de inputuri, nu au voie să întreprindă măsuri de recuperare sau executare silită asupra creanţelor acumulate şi nici să ia măsuri de exigibilizare precum insolvenţa, declararea scadenţei anticipate, altele asemenea, până la finalul anului 2025.
- Seceta a scos la suprafață epave naziste pe Dunăre. Multe încă au muniţie neexplodată la bord
- Localitatea din Buzău unde toate fântânile au secat. Câți bani dau oamenii pe apa adusă din alte sate: "Sunt...
- Seceta extremă aduce scumpiri în lanț la alimentele de bază și nu numai. Sunt așteptate majorări și de 15%
Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite în scris opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării. Autorităţile au explicat necesitatea acestei OUG cu caracter temporar pentru producătorii agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din ultimii doi ani agricoli şi ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
„Seceta pedologică moderată până la extremă din perioada septembrie 2023 - august 2024 a fost semnalată prin analize şi informări lunare realizate de către Administraţia Naţională de Meteorologie precum şi de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti care au emis caracterizări cu privire la efectul negativ asupra plantelor al temperaturilor la sol şi în aer ridicate peste limita de confort, al precipitaţiilor reduse şi a rezervei de umiditate în sol redusă”, potrivit proiectului de OUG.
Anul acesta, România s-a confruntat cu o lipsă semnificativă de precipitaţii care a indus fenomenul de secetă pedologică accentuată pe areale agricole extinse la nivel naţional, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, estul Moldovei, vestul Banatului şi Crişanei.