Antena LIVE

Curs valutar

Video

În ce condiţii putem să primi banii înapoi pe produsele şi serviciile cumpărate?

Returnarea unui produs neconform sau denunţarea, adică întreruperea unui contract. În anul 2023 sunt la ordinea zilei. Proceduri  bine implementate în legislaţia noastră dar şi în cea europeană. Când cumpărăm un produs ori un serviciu stabilim un contract. Ne înscriem la un curs privat de calificare, comandăm de pe un site diverse produse de îmbrăcăminte, mâncare sau de pe altul cerem detalii și apoi contractăm un credit de nevoi personale. Acestea sunt câteva exemple de contracte.

De la 04.08.2023, 19:13
WhatsApp
Vezi și:

Ne place un produs, suntem atrași de el și nevoia pe care o creează, îl comandăm, plătim și apoi îl folosim. Condițiile contractuale trebuie să fie corecte, adică să nu existe un dezechilibru între drepturile și obligațiile consumatorilor și cele ale vânzătorilor. Legislația europeană protejează cumpărătorul, mai ales că de cele mai multe ori se întâmplă să fie și perdant. Clauzele acestui contract trebuie redactate ușor de înțeles, dar realitatea arată că sunt destul de stufoase. 

Dar există și cauze în care contractul poate fi denunțat pentru că sunt abuzive, ori una din părți nu și-a îndeplinit obligația. Obligație înseamnă să oferi serviciul sau produsul la nivelul la care a fost promovat și vândut, iar cumpărătorul este obligat să plătească dacă îl accesează. Dacă, fără justificare, una dintre părțile contractului nu își execută obligațiile acestui contract, cealaltă parte are dreptul să-l rezilieze. Dacă nu poți să participi la cursurile pe care le-ai plătit, pentru că nu există condițiile din ceea ce ți s-a promis, ai tot dreptul să ceri denunțarea contractului, ori să plătești pentru cât ai primit. 

În ce condiţii putem rezilia contractul cu furnizorul de telefonie?

În telefonie, ca să dăm un exemplu la îndemână, modificările de tarif și de servicii nu se pot face fără ca abonații să nu afle cu 30 de zile înainte de producerea lor. Doar dacă este achiziționat și un telefon mobil acesta va trebui plătit înainte de a se închide contractul, altfel va rămâne o datorie ce va fi executată. În cele mai multe cazuri de de contractare a serviciilor aveți un timp de 15 zile în care puteți renunța fără vreo explicație la contract. Atenție, există contracte care nu pot fi reziliate oricum, ca cele de vânzare-cumpărare, există anumite condiții. 

Dacă plătiți cu un card puteți să cereți un refuz la plată băncii către comerciant dacă nu a fost livrată comanda, s-a mai întâmplat și așa ceva, păstrați dovezile de comandă iar suma nu va fi debitată. Contactați autoritățile statului care vor fi obligate să vă ofere un răspuns într-un termen de 30 de zile pentru orice situație în care vă simțiți nedreptățiți. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

reziliere contracte returnare produse
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024