Industria piscicolă din România, ruinată de investiţiile fără cap. De bursele de peşte s-a ales praful, iar fabricile închise stau mărturie pentru anii de glorie demult apuşi

Avem şi Delta şi marea la picioare, dar importăm masiv peşte. O echipă Observator a văzut ce soartă a avut Jurilovca, cea mai mare comunitate de pescari din România. Revenim azi acolo, să aflăm ce va face un om de afaceri bucureştean cu ruinele fabricii de conserve. Şi mai descoperim nişte investiţii făcute fără cap: bursele de peşte, în ţara care nu mai pescuieşte industrial.

• ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Argeş, în care Andrei şi-a condus vărul spre moarte din teribilism şi lipsă de experienţă. Şi el a plătit cu viaţa

Imaginile de coşmar din fabrica abandonată din Jurilovca nu l-au speriat pe un investitor bucureştean. A cumpărat-o la sfârşitul verii, cu opt sute de mii de euro. "Forţa de muncă lipseşte în zonă. Lipseşte materia primă autohtonă. Am hotărât să facem, chiar pe amprenta fabricii, un hotel. Adiacent acestui hotel, am făcut acest restaurant, terasă. Utilajele din fabrică vor fi demontate, vom încerca să le comercializăm. Ce se poate folosi, vom pune în funcţiune, ce nu, e foarte clar că vor ajunge la fier vechi! Trist, dar ăsta va fi sfârşitul lor", spune Vali Teican, investitor.

Citeşte aici: Bijuteria industriei alimentare, pescuitul industrial, a ajuns în paragină. Ce s-a ales de complexul care producea 30.000 de conserve pe zi

Industria pescuitului a intrat cu totul la apă

În amonte, la Corabia, pescuitul e doar de subzistenţă. Într-o fostă pescărie găsim azi drujbe, pâlnii sau storcătoare de struguri. La doi paşi de piaţă, o clădire impunătoare îmbrăcată în bannere promite a fi ... raiul iubitorilor de peşte. Pe afară-i vopsit gardul, înăutru ... 

"În Corabia, dacă vrei să cumperi peşte, nu îl cauţi la bursa de peşte. Nici măcar nu este deschisă în fiecare zi. După cum se vede, noi nu am ajuns în ziua potrivită", arată Cristina Oprea, reporter Observator.

Investiţia i-a lăsat indiferenţi pe pescari. Erau doar spaţii de desfacere, iar chiriile cerute, prea mari. Întrebată cât timp s-a vândut peşte acolo, Leonica Pătraşcu, comerciant, răspunde: "Foarte puţin, foarte puţin pentru că pescarul nu vine de la apă murdar, obosit, să stea să îşi vândă marfa". 

Peste două milioane de lei a costat minunea. Bani europeni. Pe site-urile oficiale ale UE, proiectul a fost dat exemplu de bune practici. Ne-am lăudat Uniunii cu o mie de clienţi zilnic, condiţii excepţionale de vânzare şi procesare a peştelui. Sub protecţia anonimatului, un fost angajat ne spune care este de fapt realitatea din spatele uşilor închise: "A mers cam în pierdere. Hai să zic, poate la început vreo două luni a fost binişor. Cât am încercat o vânzare pe piaţă, pe alte zone. (...) Găsisem un furnizor care era, cât de cât, dar nu a mai continuat din păcate."

Eşecul bursei de peşte de la Tulcea

Ce s-a întâmplat la Corabia e nimic pe lângă ce a fost la Tulcea. La șase luni de la fastuoasa inaugurare la care a participat premierul de atunci, Viorica Dăncilă, bursa reuşise să tranzacționeze pe hârtie, 70 de tone de peşte. Apoi mascarada ... s-a terminat.

"Construită cu 28 milioane de lei, bursa de peşte, această clădire imensă, din Tulcea, a fost finalizată în 2016 şi a fost inaugurată pentru că altfel, statul român risca să piardă acei bani. De atunci este închisă şi goală", spune Andreea Filip, reporter Observator. 

"Dacă ar exista o bursă a peştelui, ar fi şi altfel preţul peştelui şi o liberalizare ar însemna şi a da posibilitatea pescarului să îşi vândă direct marfa. Pentru că şi acum se întâmplă chestia asta, dar o face la negru. Pentru că nu dai cu patru lei peştele, îl dai la negru către pensiune sau pentru altcineva cu măcar 10 lei", cred autorităţile.

La Sulina, au rămas în urmă doar ruine

Sulina. Cea mai mare fabrică de pește din România. Azi, o ruină. "Prima conservă a ieșit pe această poartă în toamna anului 1974. În anii de glorie, la această fabrică se produceau 14 tone de conserve pe zi", povesteşte Andreea Filip, reporter Observator.

Sute de angajaţi veniți din toată țara lucrau la colosul industrial de pe malul Dunării. Până la revoluţie, profitul era uriaş. Apoi a început declinul. "Până în 90 a fost şi după, până prin 95, doar o secţie sau ceva de genul. Erau peste 300, erau trei schimburi. Tot oraşul, de fapt ... Şi din Moldova, din exterior", spune un fost angajat al fabricii. "Când s-a închis, o parte din salariaţi, li s-au dat nişte bani ca fiecare să îşi caute de lucru", adaugă o fostă angajată a fabricii.

Acum geamurile sunt sparte, vântul șuieră prin pereții goi și ai impresia că zidurile sunt bântuite. Un porc păzeşte colosul industrial, azi doar o clădire care sperie turiștii. Aceași soartă a avut-o și flota de pescuit. Pescadoare, polare, nave frigorifice care cărau și transportau pește peste tot în lume au dispărut peste noapte.

"Multe dintre aceste pescadoare au fost tăiate la fier vechi, multe au fost tăiate la Sulina, atelierul de dezmembrat nave. Nu mai aveau zona de pescuit. Au fost tăiate la Sulina peste 10 pescadoare, unele de abia scoase din şantierele de reparaţii. Investiţia pentru reparaţia lor costa mai mult decât nava în sine", explică istoricul Gheorghe Comârzan.

Porturi mizerabile, nave vechi, heleșteie secate, fabrici falimentate, cherhanale pustii, pescari resemnați, investiții făcute doar de ochii lumii. Statul român a pus la pământ o întreagă industrie, iar noi am ajuns să importăm peste 80% din peştele pe care îl mâncăm.