Investiţie de 182 de milioane de lei în România. Va fi construită cea mai mare fabrică din domeniu, din Europa
Cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa va fi construită în comuna Făgețelu, din județul Olt. Investitorii au obținut 182.059.200 lei, în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 959/2022, pentru construcția acesteia.
De Redactia Observator la 10.04.2023, 15:47Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută demersul unor investitori români din județul Olt, comuna Făgețelu, care au obținut suma de 182.059.200 lei, în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 959/2022, prin finanțare de la Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.
Potrivit MADR, fondurile vor fi folosite pentru înființarea unei fabrici de procesare a lânii și la fabricarea de produse fono și termo izolante din lână, dar și pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, îngrășămintele organice sub formă de pelete sau compostul rezultat în urma spălării lânii.
Cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa va fi construită în comuna Făgețelu
„Proiectul evaluat și validat se va transpune în construirea unei fabrici prin care se va prelucra această valoroasă resursă, în care găsim finalitatea Programului lână, pe care l-am început în anul 2017. Vom fi tot timpul alături de românii care vor să investească în această activitate prin crearea de mecanisme de colectare a lânii de la crescătorii de ovine din România, în acest moment fiind semnate scrisori de intenție cu asociațiile de fermieri pentru 15.000 tone lână brută”, a declarat ministrul Petre Daea.
- În 5 ani, dintr-o pereche de câini nesterilizaţi se nasc mii de urmaşi. Mulţi dintre ei ajung pe străzi
- Onix a apărut în viaţa lui Ştefan ca o rază de speranţă. A fost dragoste la prima vedere: "Există legătura...
- "Pariu câştigat": Dublă afacere de succes deschisă de Florin şi Alexandra într-un sat din România. S-au mutat...
În cadrul fabricii vor fi construite o hală de producție în suprafață de 12.500 mp, trei linii de spălare lână brută cu o capacitate unitară de 1t/ora/linie, care vor include și următoarele sub-capacități: instalații de centrifugare pentru extragerea lanolinei; două linii de peletizare; o stație de reciclare a apei și reintroducere în circuit; două linii automate de prelucrare și ambalare produse finite; capacitate de producere a energiei prin panouri fotovoltaice instalate pe întreaga suprafață a halei.
Totodată, MADR apreciază inițiativa Ministerului Economiei de a acorda sprijin industriei prelucrătoare, cu atât mai mult cu cât este vorba de o investiție care va contribui la reducerea efectelor negative privind schimbările climatice, va duce la atingerea obiectivului de eficiență energetică, prin achiziționarea și instalarea de panouri fotovoltaic, și nu în ultimul rând la crearea de noi locuri de muncă într-o regiune defavorizată.