Investiţie de peste 12 milioane de euro în Mureş. O companie uriaşă de pe piaţa lactatelor îşi consolidează operaţiunile în România
Investiţie de peste 12 milioane de euro la Criteşti, în Mureş. Cel mai modern centru industrial şi logistic din judeţ, Mures City Logistics, dezvoltat de Global Vision şi Globalworth, a fost inaugurat joi, iar de aici FrieslandCampina România, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de lactate, va efectua operaţiuni de logistică pentru întreaga Transilvanie, fiind primul asociat în acest proiect.
De Redactia Observator la 04.05.2023, 15:23"Am onoarea şi bucuria să inaugurăm o investiţie de peste 12 milioane de euro în cel mai modern centru industrial şi logistic din judeţul Mureş. Este o investiţie pe care am început-o acum un an şi care a devenit casa unei companii care se numeşte Friesland, de unde dânşii derulează principalele operaţiuni de logistică pentru întreaga Transilvanie. Proiectul pe care l-am dezvoltat aici are o suprafaţă de aproximativ 20.000 mp, cei de la Friesland ocupă în acest moment cam o treime din acest spaţiu. Pentru cei 12-13.000 mp disponibili, suntem în discuţii foarte avansate pentru atragerea altor companii din zona de producţie şi logistică, companii cu acelaşi nivel de importanţă, să spunem, la nivelul economiei, din domenii diferite de activitate. Şi aici vorbim de domeniul automotive, de industria farmaceutică, de companii foarte mari, dar şi de companii mici şi mijlocii", a declarat fondatorul Global Vision, Sorin Preda, potrivit Agerpres.
Investiţii pentru creşterea competitivităţii economice a companiilor
Potrivit lui Preda, investiţia de lângă Târgu Mureş este parte dintr-un program mai amplu al companiei, care vizează investiţii în zone în care se doreşte ajutarea creşterii competitivităţii economice a companiilor de la nivel local.
"Noi considerăm că prin astfel de investiţii şi prin punerea la dispoziţia companiilor de spaţii de producţie, depozitare şi birouri la cheie, ajutăm aceste companii să se concentreze mai bine pe dezvoltarea propriilor afaceri şi reuşim într-un mod foarte simplu şi eficient pentru dânşii să le luăm de pe cap grija ridicării capitalului pentru investiţii în construcţii şi grija lipsei de know how sau de experienţă în astfel de dezvoltări. Avem o experienţă de 18 ani, nu suntem la primul proiect, judeţul Mureş, oraşul Târgu Mureş, este al 7-lea judeţ mare în care noi realizăm investiţii, după Bucureşti, Constanţa, Piteşti, Arad, Timişoara, Oradea", a precizat Sorin Preda.
Investitorul a precizat că autorităţile locale au fost receptive la solicitările companiei şi că s-a văzut o dorinţă de a încuraja investiţiile. În plus, susţine Sorin Preda, dezvoltarea infrastructurii, a autostrăzilor în general, atrage inevitabil şi investiţii de amploare.
"Investiţia vine ca o consecinţă a dezvoltării infrastructurii publice. Odată ce Târgu Mureş a fost legat cu o autostradă, de un alt hub important economic al ţării, şi anume Cluj, au apărut şi aceste investiţii şi, din punctul nostru de vedere, un lucru simplu demonstrat este că infrastructura este cel mai bun multiplicator al produsului intern brut la nivelul oricărei economii. Cu cât vom investi mai mult în proiecte de infrastructură, cu atât investitorii şi companiile locale vor reuşi să îşi realizeze planul de dezvoltare de afaceri cu plăcere", a subliniat Preda.
Creşterea sustenabilă a afacerilor pentru FrieslandCampina România
Directorul general al FrieslandCampina România, Ferenc Szecsko, a arătat că parteneriatul inaugurat, joi, confirmă creşterea sustenabilă a afacerilor companiei şi că acest nou pas pe care îl face în dezvoltarea ariei logistice va contribui la creşterea competitivităţii operaţionale.
"Avem convingerea că toate activităţile noastre zilnice se vor desfăşura în concordanţă cu standardele şi valorile noastre înalte şi că rutele operaţionale vor fi perfect integrate în lanţul logistic. FrieslandCampina România colectează lapte de la aproximativ 1000 de fermieri din România şi procesează între 250 şi 300 de tone de lapte zilnic, în cele două fabrici, Târgu Mureş şi Baciu, din judeţul Cluj. Acest parteneriat va asigura că lactatele de cea mai înaltă calitate vor ajunge la clienţii consumatori mai rapid şi într-un mod sustenabil. Prin parteneriatul cu Global Vision şi Globalworth ne reafirmăm angajamentul de a ne extinde prezenţa pe piaţa românească şi suntem consecvenţi strategiei pe termen lung de creştere a brandului nostru Napolact (...) În noul centru logistic este un spaţiu automatizat, care încorporează atât cea mai nouă tehnologie, cât şi un consum eficient de energie, fiind din punct de vedere al procesului mai prietenos cu mediul, toate activităţile noastre zilnice se vor desfăşura în conformitate cu standardele şi valorile noastre şi va susţine livrările de produse lactate de 100.000 tone/an", a afirmat Ferenc Szecsko.
Managerul comunicare la FrieslandCampina România, Anca Roman, a precizat că noul depozit central de lângă Târgu Mureş înseamnă 4.500 metri pătraţi din centrul logistic Mureş Logistic City, dezvoltat împreună cu Global Vision si Globalworth şi ID Logistic, acesta din urmă fiind partenerul companiei care se ocupă de operaţiunile din cadrul depozitului.
"Din raţiuni de proximitate, legate de fabrica noastră din Târgu Mureş, care este foarte aproape şi de amplasarea ideală şi în apropierea autostrăzii care va facilita practic transportul pentru a livra în condiţii de cea mai înaltă calitate la nivel naţional produsele noastre. Cu siguranţă este un pas înainte în a ne asigura că aducem la dispoziţia consumatorilor produse proaspete, de cea mai înaltă calitate într-un mediu tehnologizat şi cât se poate de modern într-un spaţiu logistic aşa cum se cuvine. Este un pas înainte pe care îl facem în călătoria noastră de creştere a brandului Napolact. FrislandCampina România este prezent de foarte mulţi ani în ţară şi prin brandul Napolact, care este unul dintre cele mai iubite brand-uri de lactat", a subliniat Anca Roman.
Compania are aproximativ 500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro
Compania are aproximativ 500 de angajaţi, dintre care în jur de 200 sunt în Târgu Mureş şi are o cifră de afaceri de circa de 100 de milioane de euro.
"Ne bucură întotdeauna când putem să livrăm sub umbrela Globalworth Industrial spaţii sustenabile care să corespundă celor mai exigente cerinţe ale pieţei. Spaţiile cu temperatură controlată adresează o piaţă de nişă în expansiune, iar faptul că un partener precum FrieslandCampina, pentru care cele mai bune opţiuni în materie de localizare, calitate şi funcţionalităţi practice avansate sunt normă a ales Mureş City Logistics confirmă standardele înalte ale proiectelor noastre", a declarat directorul de Investiţii Globalworth România şi Director Pieţe de Capital Globalworth Group, Mihai Zaharia.
La inaugurarea Mureş City Logistics au mai participat consilierul de stat în cabinetul primului ministru, Ciprian Hojda, primarul comunei Cristeşti, Edit Kovacs, parlamentarii Adrian Giurgiu (USR) şi Kolcasar Karoly (UDMR).