Iranul își închide granițele cu Irakul. Violențele din Bagdad s-au soldat cu cel puțin 30 de morți în doar două zile. Video
Iranul şi-a închis graniţele cu Irakul şi a oprit toate zborurile către Bagdad, a declarat, marţi, un oficial de rang înalt. Bagdadul a devenit scena violenţelor de la anunţul liderului şiit Moqtada al-Sadr privind retragerea sa din politică, notează News.ro. Oficialii au declarat, în mod anonim, pentru publicațiile internaționale că numărul morților a trecut de 30 în cele două zile de violențe.
De Redactia Observator la 30.08.2022, 14:22"Graniţa cu Irakul a fost închisă. Din cauza problemelor de siguranţă, este necesar ca iranienii să se abţină de la a călători în Irak până la o nouă notificare", a declarat ministrul adjunct de Interne al Iranului, Majid Mirahmadi, pentru televiziunea de stat.
Televiziunea de stat a anunţat că Iranul a oprit toate zborurile către Irak "până la noi ordine, din cauza tulburărilor în curs".
Mii de iranieni blocați în mijlocul violențelor din Irak
"Încercăm să organizăm un zbor de urgenţă pentru a aduce înapoi iranienii din Irak şi Bagdad care se află în prezent pe aeroport. Sperăm să îi evacuăm astăzi", a declarat un oficial de de rang înalt din domeniul aviaţiei.
- Mii de protestatari au dărâmat barierele de beton ale „zonei verzi” şi au intrat cu forța în Parlamentul...
- Emiratele Arabe Unite trimit un nou ambasador în Iran după o pauză de peste șase ani
- Teheranul neagă orice implicare în tentativa de asasinare asupra scriitorului Salman Rushdie. Scriitorul a fost...
Ciocnirile violente din Bagdad s-au soldat, luni, cu cel puţin 30 de morţi, după ce anunţul lui Sadr i-a determinat pe susţinătorii săi să ia cu asalt un palat guvernamental şi să lupte cu grupuri rivale.
Milioane de iranieni călătoresc în oraşul irakian Kerbala în fiecare an pentru Arbaeen, un ritual şiit care marchează sfârşitul unei perioade de doliu de 40 de zile pentru nepotul profetului Mahomed, Imam Hussein. Arbaeen cade pe 16-17 septembrie anul acesta.