Antena LIVE

Curs valutar

Legea Bacșișului a fost adoptată. Va fi trecut pe nota de plată și este cuprins între 0 și 15%

Proiectul de lege iniţiat de fostul senator Eugen Teodorovici, care prevede evidenţierea bacşişului pe nota de plată şi pe bonul fiscal a fost adoptat decizional de Camera Deputaţilor. Sumele care provin din bacşis vor fi distribuite angajaţilor integral, considerate venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi nici nu intră în zona de aplicare TVA.

De la 13.12.2022, 14:43
WhatsApp
Legea Bacșișului a fost adoptată Shutterstock

Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Prevederile ar urma să intre în vigoare, potrivit prezentei legi, de la 1 ianuarie 2023, iar nerespectarea acestor dispoziţii pot fi sanţionate cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei. Legea merge la promulgare.

Bacşişul va fi afişat pe bonul fiscal

Proiectul de lege iniţiat de fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici modifică ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale şi completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Astfel, propunerea legislativă reglementează definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului. Astfel, bacşişul se defineşte ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – „Restaurante”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Pe acelaşi subiect

Pe 8 noiembrie, cât a fost emis raportul favorabil la proiectul de lege, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, deputatul PNL Bogdan Huţuca arăta că bacşişul poate fi plătit atât cu cardul, cât şi în numerar, la opţiunea clientului.

„În ultimii ani s-a extins plata cu cardul în detrimentul plăţii în numerar. Tocmai de aceea, oferim posibilitatea ca bacşişul să fie plătit de clienţi şi atunci când plătesc cu cardul şi atunci când plătesc în numerar. Dacă clientul este o entitate juridică, atunci el poate înregistra bacşişul ca şi cheltuială de protocol, deductibila in limitele prevăzute de Codul fiscal pentru  cheltuielile de acest tip”, explica atunci Huţucă.

Bacşişul nu poate fi reconsiderat de către autorităţile fiscale ca venit de tip salarial

De asemenea, legea stabileşte clar că bacşişul astfel reglementat, nu poate fi reconsiderat de către autorităţile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor, iar in acelaşi timp, în oglindă, nici operatorul economic nu poate înregistra drept cheltuială, distribuirile de bacşişuri  către salariaţi. Deci singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%

„Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – «Restaurante», 5630 – «Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor». Bacşişul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii”, arată un amendament admis la proiectul de lege iniţiat de către deputatul PNL Bogdan Huţucă.

De asemenea, pentru operatorii economici, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia.

„Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o alta rubrică în care clientul să poată înscrie, suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat”, mai prevede amendamentul deputatului PNL Bogdan Huţucă la iniţiativa legislativă.

În cazul livrărilor la domiciliu, bacşişul poate lipsi de pe bonul fiscal

Totodată, este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordare a bacşişului. Prin excepţie, pentru livrarea produselor la domiciliul clienţilor, operatorii economici nu au obligaţia de a evidenţia bacşişul pe bonul fiscal.

„Bacşişul se evidenţiază distinct pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate şi este introdus în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea «bacşiş»”, conform unui amendament admis la proiectul de lege formulat de către deputatul UDMR Miklos Zoltan.

Un alt amendament admis al lui Bogdan Huţucă prrevede că „în situaţia în care, la solicitarea clienţilor, utilizatorii eliberează acestora şi factură, bacşişul se evidenţiază distinct şi pe aceasta. Sumele reprezentând bacşiş, astfel evidenţiate în factură, se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici sau altor entităţi plătitoare pe seama cheltuielilor de protocol şi au regimul fiscal al acestora, în limita nivelului de deductibilitate stabilită prin Codul fiscal”.

Când va intra legea în vigoare

În plus, sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii folosind un analitic distinct şi se distribuie integral salariaţilor, pe baza unei evidenţe nominale a acestora.

„Operatorii economici stabilesc printr-un regulament intern, procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi, a sumelor provenite din încasarea bacşişului”, potrivit amendamentului admis la proiect al deputatului PNL Bogdan Huţucă.

Un alt amendament admis la proiectul de lege precizează că „din punct de vedere fiscal, sumele provenite din încasarea bacşişului de la client de către operatorul economic, nu pot fi asimilate unui element de natura veniturilor pentru acesta din urmă, iar distribuirea acestora către salariaţi nu poate fi asimilată unui element de natura cheltuielilor”.

Pentru nerespectarea prevederilor din iniţiativa de lege sunt prevăzute şi amenzi de la 2.000 lei la 4.000 lei. Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023. Pe 16 octombrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, iar votul de marţi al Camerei Deputaţilor a fost decizional. Prin urmare, legea urmează să fie trimisă la promulgare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bacsis legea bacsisului
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024