Ministrul Transporturilor a rupt din nou, în fața presei, contractul cu un constructor de drumuri
Ministrul Transporturilor a rupt din nou, în faţa presei, contractul cu un constructor. Este vorba de firma care trebuia să termine centura oraşului Tecuci încă din 2016. Pe şantier, ministrul a găsit linişte totală şi niciun muncitor
De Redactia Observator la 19.05.2019, 23:33Ministrul Transporturilor a rupt din nou, în faţa presei, contractul cu un constructor. Este vorba de firma care trebuia să termine centura oraşului Tecuci încă din 2016. Pe şantier, ministrul a găsit linişte totală şi niciun muncitor. Chiar dacă vizita a fost anunţată cu o seară înainte, nici de ochii lumii constructorul italian nu s-a mobilizat.
Dis-de-dimineaţă, ministrul Transporturilor a făcut o vizită pe centura Tecuci. A găsit un şantier pustiu. Nicio mişcare. Doar două basculante erau parcate. Constructorul le-a adus noaptea trecută.
”Am contractul domnilor cu graficul de implementare. Aşa cum am mai procedat, procedez şi acum. Domnul director Neaga, îl aveţi, îl reziliaţi şi certificat negativ constatator pentru 3 ani de zile”, a spus Răzvan Cuc.
Ministrul a rupt contractul. De faţă cu presa şi chiar cu cei din conducerea firmei din Italia. Constructorul nu va mai putea să participe timp de 3 ani la nicio licitaţie la noi.
RĂZVAN CUC, Ministrul Transporturilor: Dacă aseară au venit două utilaje amărâte, în toată luna mai nu a fost niciun utilaje, decât o staţie de asfalt, erau 2 sau 3 muncitori.
Reprezentanţii firmei susţin că au avut probleme cu exproprierile.
”Uitați, sunt fire de înaltă tensiune aici, terenul trebuie expropriat! Spuneți-mi voi cum să termin aici, cu firele astea deasupra!”, spune un reprezentant al constructorului.
Varianta ocolitoare Tecuci are 7 km şi este în şantier de 7 ani. A avut mai mulţi constructori şi abia este finalizată în proporţie de 60%. Lucrarea va trebui să fie scoasă din nou la licitaţie.
Nu este prima dată când ministrul Transporturilor rupe un contract în faţa constructorilor şi a presei. În urmă cu o lună, Răzvan Cuc, a mai rupt un contract pe centura Mihăileşti din judeţul Giurgiu, după ce, în urma unei vizite pe şantier, a găsit doar 10 muncitori şi 3 utilaje.
Şi varianta ocolitoare Mihăileşti ar fi trebuit să fie gata în 2017. aici punem in fereastra cum rupe Gestul cu repetiţie al ministrului Transporturilor este criticat de cei care urmăresc lucrările de infrastructură, care spun că reacţia vine prea târziu. Mai ales că
În întârziere sunt toate autostrăzile. De pildă, între Şoimuş şi Holdea lucrările au început în 2013 şi ar fi trebuit finalizate în 2016. Şanse reale de a circula pe cei 43 de km ar fi în iulie-august anul acesta. La fel s-a întâmplat şi pe autostrada Sebeş-Turda între Sebeş şi Aiud. Lucrările au fost începute în 2014 şi ar fi trebuit să se termine tot în 2016. Dar şi aici constructorul întârzie cu deschiderea circulaţie. Cei 41 de km ar putea fi inauguraţi la finalul anului, în cel mai bun caz, sau chiar în 2020, cu 3-4 ani întârziere faţă de termenul iniţial.