Antena LIVE

Curs valutar

Video

Noua Casă 2023. Programul începe în două săptămâni. Cât costă avansul pentru o locuinţă

Programul Noua Casă va fi lansat mai devreme anul acesta, peste două săptămâni, şi va avea acelaşi plafon ca anul trecut, a anunţat astăzi ministerul de Finanţe. Problema este, spun cei din piaţă, că în marile oraşe sunt puţine locuinţe care mai pot fi achiziţionate prin acest program. Doar garsonierele şi apartamentele de două camere se mai pot încadra pentru un avans de 5%. 

De la 13.01.2023, 20:06
WhatsApp
Vezi și:

Cei care vor să îşi cumpere o locuinţă, dar nu au un avans mare, pot depune deja la bancă dosarul pentru Noua Casă. În mai puţin de două săptămâni statul va aloca un plafon de 1,5 miliarde de lei pentru programul din acest an.    

Greta Neagu, reporter Observator: Dacă în anii trecuţi românii îşi cumpărau locuinţe încă din faza de proiect, acum situaţia s-a schimbat. Dezvoltatorii au rămas cu multe locuinţe pe stoc. De altfel, nici fondurile Noua Casă nu s-au epuizat. Dacă în 2021 un plafon de 2 miliarde de lei a fost consumat în aproximativ două luni, acum am rămas cu aproximativ 10% din fondurile din 2022. 

Dumitru Nancu, preşedintele FNGIMM: Cauzele sunt clare. Avem lângă noi o criză geo-politică, suntem într-o oarecare criză economică, pandemică. 

În 2022 puţin peste 8.000 de români au ales acest program

Pe acelaşi subiect

În 2022 puţin peste 8.000 de români au ales acest program. Cele mai multe cereri au venit din Ilfov, Iaşi, Sectoarele 4 şi 6 ale Capitalei, dar şi din Braşov, arată datele oficiale. 

Dumitru Nancu, preşedintele FNGIMM: Va rămâne singurul program prin care românii îşi pot achiziţiona o locuinţă de 120.000 de euro la care vor plăti 5% taxa pe valoare adăugată. O altă facilitate este avansul. Este cel mai mic avans din toate creditele ipotecare. Este 5% pentru cei care optează pentru un credit de până la 70.000 de euro şi 15% pentru cei care optează pentru credit între 70.000 de euro şi 120.000 de euro. 

Preţurile mari ale locuinţelor, dar şi dobânzile în creştere îi ţin pe mulţi români departe de un astfel de împrumut. 

David Grigorescu, agent imobiliar: Sunt foarte puţine apartamente cu acest buget. Vorbim de Bucureşti, zona limitrofă. Cartiere în zona periferică a Bucureştiului. 

Alina Dincă, specialist în vânzări: Există peste 30-40% din imobile care încă se încadrează în plafonul de 70.000 de euro. Putem să cumpărăm de la garsoniere până la apartamente de două camere. 

Cei care vor un credit Noua Casă pot opta pentru locuinţe noi, vechi sau consolidate. De asemenea, pot avea o altă casă dar cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi şi care să nu fi fost achiziţionată prin acest program. Datele oficiale mai arată că majoritatea solicitanţilor au între 26 şi 35 de ani. De la lansarea programului şi până acum aproape 300.000 de români au beneficiciat de creditele garantate de stat. 

Greta Neagu
noua casa program case imobiliare apartamente garsoniere
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024