Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noile preţuri la imobiliare în Bucureşti şi în ţară: cu cât se vinde metrul pătrat. Singurul segment imun la criză

Scad preţurile locuinţelor, dar ne cresc ratele. Deşi dezvoltatorii încep, uşor-uşor, să-şi adapteze ofertele ca urmare a stagnării vânzărilor, dobânzile în creştere îi sperie pe cei care vor să-şi cumpere casă. Astfel că anul acesta specialiştii se aşteaptă la mai puţine tranzacţii. Singurul segment imun la criză rămâne cel de lux.

de Greta Neagu

la 02.01.2023 , 19:57

2022 s-a încheiat cu preţuri în uşoară scădere pe piaţa imobiliară. Pe segmentul mediu, vânzările aproape că au îngheţat. "Un semnal că lucrurile nu merg atât de bine pe segmentul mediu vine chiar de la proprietari. Ca să vândă, au scăzut uşor pretenţiile faţă de lunile trecute", spune Greta Neagu, reporter Observator. 

Imobiliare Bucureşti. Preţul pe metru pătrat

"Un metru pătrat se vinde în Capitală la un preţ mediu de 1.716 euro, faţă de 1.728 de euro, cu cât se vindea în luna octombrie. Scăderi au fost observate atât în cazul apartamentelor noi, cât şi în cazul celor aflate în imobile vechi", adaugă Greta Neagu, reporter Observator.  

Vezi și

Şi în celelalte mari oraşe preţurile au stagnat şi chiar au scăzut uşor. Doar în Iaşi preţurile au rămas relativ la fel. "În primele şase luni o să vedem probabil, în medie, o scădere a preţurilor. Cei care vor să cumpere şi să dea un avans de 15% şi să ia un credit de la bancă poate că nu vor primi nişte discount-uri substanţiale, dar probabil că vor primi undeva la 5%, 6%", explică Andreea Comşa, specialist în imobiliare. 

Pe acelaşi subiect

"Se vând proprietăţile la preţ corect. Am proprietăţi vândute în urmă cu şase luni, fac o analiză, pun preţul de acum şase luni şi nu sună. Tot trebuie să mai reduc undeva cu doi, trei, patru, cinci la sută", susţine Adrian Ciorîţă, specialist în vânzări. Întrebată dacă excludem creşteri de preţuri anul ăsta, Andreea Comşa, specialist în imobiliare, răspunde: "Da, mi-e greu să cred că ar creşte preţurile"

Chiar dacă pentru un apartament de 100.000 de euro, de exemplu, am primi un discount de 5.000 de euro, majorarea dobânzilor ne aduce o rată mai mare faţă de acum un an pentru împrumutul de care am avea nevoie. Practic, ce vom lua pe mere vom da pe pere. 

Singurul segment imun la criză

Singurul ce pare neatins de criză încă este luxul. "Mulţi s-au orientat, în afară de România, şi spre Dubai şi spre Spania, unde sunt foarte multe oportunităţi. Am colegi acolo unde vând cu succes proprietăţi de lux. Şi, de multe ori, nu e chiar aşa mare diferenţă de preţ între România, Spania şi Dubai", adaugă Adrian Ciorîţă, specialist în vânzări. 

"Aşa arată un milion de euro. Vorbim despre duplex în care stilul modern se împleteşte cu cel industrial. O astfel de proprietate se poate vinde undeva între şase luni şi un an", arată Greta Neagu, reporter Observator. "O tranzacţie de lux începe de la 500.000 de euro. Am avut peste 173 de tranzacţii totale în anul 2022", spune Angela Stănescu, consultant în vânzări. 

Investitorii care au cash ştiu că în această perioadă, chiar şi pe acest segment, există mai mult loc de negocieri. 

Preţurile locuinţelor noi în ţară

Sursa: imobiliare.ro 

  • Preţ imobiliare Bucureşti - 1.716 de euro/mp
  • Preţ imobiliare Braşov -  1.621 de euro/mp
  • Preţ imobiliare Cluj-Napoca - 2.415 de euro/mp
  • Preţ imobiliare Constanţa - 1.428 de euro/mp 
  • Preţ imobiliare Iaşi -  1.339 de euro/mp 
  • Preţ imobiliare Timişoara - 1.453 de euro/mp 
Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Noile preţuri la imobiliare în Bucureşti şi în ţară: cu cât se vinde metrul pătrat. Singurul segment imun la criză