Pepenii de Dăbuleni, cu două săptămâni mai devreme pe tarabele pieţelor din Capitală
Căldura nefirească de anul acesta i-a făcut să se coacă mai devreme. Prezenţa lor la tarabe i-a luat prin surprindere pe cumpărători, care par mai atraşi tot de pepenii aduşi din Grecia.
De Redactia Observator la 11.06.2018, 22:15Căldura nefirească de anul acesta i-a făcut să se coacă mai devreme. Prezenţa lor la tarabe i-a luat prin surprindere pe cumpărători, care par mai atraşi tot de pepenii aduşi din Grecia.
Cu feliile suculente la vedere, producătorii din Dăbuleni au început să ducă lupta pentru atragerea clienţilor. Chiar dacă este abia început de iunie.
Primăvara caniculară a asigurat o producţie timpurie. Aşa că oamenii au venit cu marfa la Bucureşti cu aproape două săptămâni mai devreme.
Marfa este strigată deja în pieţe. Pentru clienţii neîncrezători, vânzătorii sunt dispuşi să scoată şi certificatul de producător. Speră ca renumele regiunii doljene să bată preferinţele actuale ale clienţilor.
Paula Glăvan, producător pepeni:
Având în vedere că e o deosebire între preţurile noastre şi cele din supermarket, uneori mai zic că merg şi acolo. Dar, probabil, după ce cumpără o dată, de două ori şi văd că nu sunt buni, tot la noi se întorc.
Primii pepeni româneşti de Dăbuleni au plecat deja spre pieţe bucureştene. Atenţie însă, cum îi alegeţi: atunci când bateţi în ei, trebuie să sune a plin, iar codiţa trebuie să fie verde, aşa încât să vă asiguraţi că aveţi o lubeniţă suficient de coaptă!
Mariana Ianoş, vânzătoare de pepeni:
Care e mai cu pată, e mai copt, luat de soare.
Preţul pepenilor de Dăbuleni porneşte în prezent de la 3 lei kilogramul, puţin mai scumpi decât cei din import, dar gustul nu se compară, spun producătorii. Vor mai lăsa şi la preţ, în săptămânile următoare, în funcţie de vânzări.