Prelungirea alocaţiei după 18 ani. Ce copii au acest drept şi unde se depune cererea
Ce fac tinerii care au împlinit 18 ani și sunt încă liceeni, dar nu au primit alocația de stat de când a început vacanța. Școlile sau beneficiarii trebuie să trimită o adeverință că sunt încă elevi pentru a putea primi alocaţia de la stat.
De Redactia Observator la 20.03.2023, 15:13În acest moment, alocaţia pentru copii este de circa 630 de lei pe luna, pentru copiii de până în doi ani, şi în jur de 255 de lei pentru copiii de peste doi ani dar care au până în 18 ani. În ceea ce priveşte copiii cu dizabilităţi, alocaţia se menţine în mod constant la 630 de lei pe lună, indiferent de vârstă, însă până la vârsta de 18 ani.
Achitarea alocaţiei de stat pentru copii se efectuează şi după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă tânărul este, în continuare, elev. Astfel, elevii care au împlinit vârsta de 18 ani în perioada vacanţei de vară vor avea alocaţia suspendată, urmând să o primească retroactiv, după începerea anului şcolar.
Cine are dreptul să ceară prelungirea alocaţiei dupa 18 ani
Legea 61/1993
art.1
(1) Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
(2) Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani.
(3) Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
....
art.4
...
(5) Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3), plata alocaţiei de stat se face direct acestora, pe bază de cerere. Procedura de plată se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Cererea se depune la unităţile de învăţământ şi este însoţită de copia actului de identitate şi de adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ, prin care se atestă faptul că urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, că acestea sunt continuate fără întrerupere şi că nu repetă anul şcolar. În situaţia în care anul şcolar se repetă din motive medicale, cererea va fi însoţită şi de copia certificatului medical sau a altui document medical care atestă această situaţie.
Unde se depune cererea şi ce trebuie să conţină dosarul
Pentru înregistrarea în baza de date a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul Alocaţii, dosarul va conţine următoarele acte:
- Cere Tip
- Adeverinţă de elev
- Copia actului de identitate
- Extrasul de cont, în original, cu semnătura și ștampila băncii.
Cererea se va completa de către elev, pe propria răspundere, la care se vor ataşa actele menţionate mai sus. Pentru continuitate, cererile vor fi completate şi depuse în luna împlinirii vârstei de 18 ani.
Cine beneficiază de alocația lunară pentru copii
Alocația pentru copii în România se acordă lunar în baza cererii unuia dintre părinți și se achită până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Copii născuți în Republica Moldova, ai căror părinți dețin cetățenia română, pot primi şi ei alocația de stat. Pentru a putea beneficia, părinții trebuie să depună un dosar la Primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul în România.
O condiție obligatorie pentru a depune dosarul este ca părintele care solicită plata alocației să dețină buletin de identitate românesc și să fie transcris certificatul de naștere al copilului.
În ultimii ani, alocaţia în România a înregistrat o majorare semnificativă. De la 1 ianuarie 2022, alocația pentru copii cu vârsta până la 2 ani constituie 600 de RON sau echivalentul a 121 de euro. Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani alocația este de 243 de RON sau echivalentul a 49 de euro.
Când intră alocația lunară pe card în 2023
Întrucât data poate varia în anumite situații, mulți dintre părinții care încasează pe card alocațiile copiilor vor să afle pe ce dată intră banii. Potrivit legii, copilul este titularul dreptului la alocația de stat, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți.
Plata alocației de stat se realizează prin mandat poștal sau transfer bancar. Legea nu prevede o dată exactă pentru intrarea alocațiilor copiilor pe cardurile părinților, însă în ultimii ani, plata s-a făcut, de obicei, în data de 8 ale lunii, pentru luna anterioară. Însă, dacă data de 8 pică în weekend, există posibilitatea ca banii să intre în cont fie vineri, fie luni.
În cazul în care niciunul dintre părinți nu deține un cont bancar în care să se facă plata, banii vor ajunge la beneficiari prin intermediul Poștei Române. Data la care se primeşte alocaţia, în mod normal, este tot 8 ale lunii, însă plata poate să întârzie în funcție de volumul de muncă pe care îl are factorul poștal distribuitor.
Situaţii când se suspendă alocaţia de stat
Există mai multe situaţii în care se suspendă achitarea alocaţiei de stat pentru copii 2023. Un astfel de caz apare în situaţia în care se schimbă reprezentantul legal al copilului. De asemenea, suspendarea achitării alocaţiei de stat pentru copii intervine şi în momentul în care tânărul sau reprezentantul legal al acestuia nu a încasat drepturile pe o perioadă de trei luni consecutiv.
Conform specialiştilor, în ambele cazuri, "reluarea în plată se face pe bază de cerere scrisă întocmită de reprezentantul legal al copilului care se înregistrează la direcția teritorială".
Pe de altă parte este evident că plata alocaţiei de stat pentru copil încetează dacă a survenit decesul copilului sau al tânărului.