Antena LIVE

Curs valutar

Video

Refinanţarea, tot mai accesată de români pentru a-şi micşora ratele. Costurile sunt recuperate în 6 luni

Ne-am împrumutat mai mult de la bănci, însă am făcut-o chibzuit, în special pentru a scăpa de ratele mari. Refinanţarea e cuvântul-cheie al anului 2024 pe piaţa de credite. Românii au ales dobânzile mici şi fixe, pe o perioadă de trei sau cinci ani, şi au reuşit să-şi reducă astfel cheltuielile lunare cu ratele. 

De la 28.01.2025, 19:34
WhatsApp
Vezi și:

S-au dat mai multe credite anul trecut. Cu aproape 9% e mai mare suma acordată de bănci, în comparaţie cu 2023. Şi a ajuns la peste 420 de miliarde de lei. "Aproximativ 90.000 de euro. Ipotecar, cu IRCC, pe 30 de ani, din care mai am 25 de ani de achitat", spune un român.

Creditul în lei a crescut anul trecut cu 13%, în timp ce creditul în valută a scăzut cu 18%. Iar asta înseamnă că românii au luat mai multe credite de nevoi personale, decât ipotecare. Cei care aveau deja împrumuturi au apelat la refinanţare pentru a obţine rate mai mici. 

"În statisticile băncii naţionale aceste credite de refinanţare apar la credite noi. Românii au continuat să-şi optimizeze creditele. S-au mutat de la o bancă la alta sau la propria bancă şi-au renegociat costurile", explică Irina Chiţu, director comparator bancar.

Băncile au venit cu oferte tot mai bune

Băncile au venit cu oferte tot mai bune pentru a-i atrage. Dobânzi mai mici decât indicii ROBOR sau IRCC. "Vor putea accesa creditul cu o dobândă fixă pe 3 ani, de 5,39%, ulterior IRCC + 2,7%. Sunt foarte mulţi clienţi care refinanţează creditele, prima casă sau noua casă. Costurile refinanţării sunt legate de costurile notariale. Mai este un comision de evaluare. Se recuperează în 6-7 luni", spune Dragoş Dumitrescu, reprezentant bancă.

"O alternativă bună, temporar, astfel încât să plafonezi creşterea ratelor. După care, pe termen lung, ratele sunt variabile şi depind de inflaţie şi indicii bursieri", precizează Iancu Guda, specialist economic Observator. 

Când se va simţi scăderea ratelor

Cine s-a împrumutat va avea însă de aşteptat până va resimţi scăderi consistente ale ratelor. "Dobânzile variabile vor rămâne tot sus, pentru că indicii IRCC şi ROBOR se vor muta în această plajă de 5,5 - 7,5%. Dobânzile fixe în continuare sunt mai mici decât indicii IRCC şi ROBOR. Cred că asta e cea mai de jos valoare la care pot ajunge dobânzile anul acesta", adaugă Irina Chiţu, director comparator bancar.

"Românii, în 2025, o să fie afectaţi de creşterea ratelor salariul nu cred că va mai creşte cu două cifre. În 2025, salariul nu cred că va creşte cu mai mult de 6-8%. Pe acolo o să fie şi inflaţia", explică Iancu Guda, specialist economic Observator. Banca Naţională ezită să scadă dobânda-cheie, din cauza inflaţiei ridicate. România are în continuare cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. 

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

banci credite refinantare rate dobanzi
Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ai cont și card la Banca Transilvania? Inovația introdusă de BT folosită deja...
Fanatik.ro
Publicat 30.01.2025
Enigma speciei care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de...
spotmedia.ro
Publicat 28.01.2025
Cum să reduci costurile la cumpărături: Sfaturi practice pentru economisire
spotmedia.ro
Publicat 25.01.2025
MERCUR retrograd 2025. Zodiile afectate în următoarele luni
Gandul
Publicat 30.01.2025
Ar putea fi mâna Moscovei în accidentul de la Washington? Explicațiile unui...
Adevărul
Publicat 30.01.2025
Cum se înțelege Răzvan Simion cu socrul său. Ce spune Daliana Răducan despre...
A1
Publicat 30.01.2025
Horoscopul zilei de 31 ianuarie 2025. Taurii au nevoie de echilibru în viața...
CaTine
Publicat 30.01.2025
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat...
spynews.ro
Publicat 30.01.2025
„Tată, te rog, iartă-l!”. Mărturia cutremurătoare a tatălui ciclistei...
GSP
Publicat 28.01.2025
Celebrele brăţări spiralate dacice ar fi falsuri elaborate. Niciuna nu a fost...
Click.ro
Publicat 30.01.2025
Funcția Google prin care telefoanele Android devin imposibil de furat. Cum...
Useit
Publicat 30.01.2025
E Sărbătoare mare AZI. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru a-ti...
Redacţia.ro
Publicat 30.01.2025
VIDEO. Imagini dezolante cu cei 280 de mercenari români care s-au predat...
libertatea.ro
Publicat 30.01.2025
Lady Gaga a vorbit despre eșecul filmului „Joker: Folie à Deux” și reacția...
ZU
Publicat 30.01.2025
Tartă Tatin cu pere. Un desert clasic franțuzesc
Hello taste
Publicat 30.01.2025
Cum să folosești eficient alocațiile pentru copii în 2025
Deparinti
Publicat 30.01.2025
Cele mai bune seriale în care a jucat Hande Ercel. Combinația perfectă între...
Happy
Publicat 29.01.2025
Florin Piersic a împlinit 89 de ani! Ce dorință și-a pus marele actor
BZI
Publicat 28.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Corpi cetonici în urină: ce înseamnă, care sunt cauzele și când este...
Medicool
Publicat 30.01.2025