Goană după rochii de mireasă la târgul de nunți din București. Cea mai ieftin, 29 de lei
Sute de tinere s-au convins că rochii de mireasă frumoase şi ieftine chiar există. La târgul de nunţi din București care dă startul noului sezon, domnişoarele s-au înghesuit să-şi găsească rochia ideală.
De Redactia Observator la 05.04.2019, 22:16Sute de tinere s-au convins că rochii de mireasă frumoase şi ieftine chiar există. La târgul de nunţi din București care dă startul noului sezon, domnişoarele s-au înghesuit să-şi găsească rochia ideală. Superstiţiile nu mai sunt la modă, aşa că partenerii le-au fost alături pentru a lua decizia cea mai bună. Cea mai ieftină rochie de mireasă a costat 29 de lei.
Viviana a avut noroc. A găsit rochia pe care o visa foarte repede. În plus nu va da niciun ban pe ea.
Este o rochie de designer oferită gratuit de organizatorii târgului. Singura de altfel şi pe care mama fetei a "vânat-o" dintr-un vraf de rochii. În magazine ar fi costat cel puţin 4.000 de lei.
Pentru alte tinere misiunea a fost una mult mai complicată printre atâtea creaţii spectaculoase.
Iuliana şi Cristi au venit din Constanţa special pentru târgul de nunţi. Caută de un an rochia perfectă de mireasă si mai au doar trei luni până la marele eveniment.
Cea mai ieftină rochie de la târg a fost 29 de lei
Preţurile mici le-ar putea face misiunea mai uşoară.
Zeci de viitoare mirese îşi caută rochia perfectă pentru cea mai importantă zi a vieţii lor. În zona de Black Friday pot găsi rochii cu preţuri începând de la 29 lei iar cea mai scumpă costă doar 2.000 lei.
De data aceasta, mirii n-au stat pe margine. Le-au oferit partenerelor suport atât moral, cât şi fizic.
Târgul de nunţi, deschis până duminică
Organizatorii le-au pregătit o surpriză tinerelor, un inel cu diamante ascuns într-o brioşă. Fetele s-au pus pe înfulecat fără să le pese că nu ar mai putea intra în rochia ideală de mireasă.
Pentru o nuntă de vis contează detaliile. Anul acesta, se poartă decoraţiunile cu elemente din natură, iar lângă candy-bar se pot amenaja locuri speciale cu ţigări, whisky sau chiar de brânzeturi.
Viitorii miri mai au timp de cumpărături până duminică.