Antena LIVE

Curs valutar

Românii au printre cele mai mici salarii din Europa, dar plătesc cele mai mari dobânzi la credite

Românii câştigă printre cele mai mici salarii din Europa, dar au cele mai scumpe credite. O analiză recentă arată că dobânzile pe care băncile din ţara noastră le cer pentru împrumuturi sunt şi de două ori mai mari faţă de vecinii noştri, cu venituri similare.

De la 21.08.2018, 20:59
WhatsApp
Vezi și:

Românii câştigă printre cele mai mici salarii din Europa, dar au cele mai scumpe credite. O analiză recentă arată că dobânzile pe care băncile din ţara noastră le cer pentru împrumuturi sunt şi de două ori mai mari faţă de vecinii noştri, cu venituri similare. Stăm mai prost la acest capitol chiar şi faţă de bulgari sau unguri.

Vestea proastă este că prăpastia dintre câştigurile populaţiei şi costurile de trai se adânceşte pe zi ce trece. Creditele vor deveni tot mai scumpe şi tot mai greu de accesat.

Dobânzile uriaşe au făcut ca, pentru un credit de consum pe cinci ani, un român să suporte costuri cu până la 20% mai mari faţă alţi europeni. 

Un bulgar care merge la bancă pentru un credit de consum în leva va avea de achitat o dobândă anuală de 8,35 la sută. Un polonez va avea de achitat pentru un împrumut în zloţi o dobândă de circa 7,3 la sută, iar un maghiar va avea de plătit pentru un credit de consum în forinţi o dobândă de circa 4%.

Prin comparaţie, în România o persoană care merge la bancă pentru un credit de consum va avea de achitat o dobândă de circa 10 la sută. 

Creşterile au fost influenţate, spun specialiştii, de puseul inflaţionist început la finalul anului trecut. Un coşmar care parcă nu se mai termină pentru români.

Dacă acum situaţia pare să fie ţinută în frâu de Banca Naţională, iar inflaţia este la cote mai reduse, efectele pozitive se vor vedea abia după 1 ianuarie, spun analiştii.

Radu Soviani, analist economic: "Avem două perspective: unele rele şi unele şi mai rele. În ceea ce priveşte ratele de dobândă, ele se vor majora, cu siguranţă. Veştile şi mai rele sunt că, din cauza derapajelor de încasări de venituri mici, cheltuieli mari şi în creştere, ratele de credite au motive mai mari de creştere în perioada următoare."

Analiştii estimează că indicele Robor, cel care influenţează creditele în lei, va atinge până la finalul anului valoarea de 4%. 

Asta va face ca un român să plătească aproape 30 de lei în plus pentru un credit de consum, de 5 mii de euro, echivalent în lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mai afectaţi sunt cei cu credite ipotecare. 

Irina Chitu, analist financiar: "Pentru un credit prima casă în valoare de 40 de mii de euro, echivalent în lei, rata a crescut cu 300 de lei. Deci în funcţie de valoarea creditului se observă foarte bine dobânda."

Iar românii vor avea un trai din ce în ce mai greu, arată cea mai recentă analiză de piaţă. 

Alexandra Smedoiu, Vicepresedinte Asociatia CFA Romania: "Analiştii financiari se aşteaptă la o uşoară înrăutăţire a condiţiilor macroeconomice. Asta înseamnă şi creşterea cursului de schimb, în continuare, dar şi creşterea dobânzilor."

De teama scumpirilor, românii au început să se orienteze spre creditele cu dobândă fixă.

Mai mult, Banca Naţională va limita creditarea, astfel încât ponderea ratei în veniturile celui care solicită un credit să nu mai poată depăşi un anumit nivel. 25% din persoanele împrumutate au rate lunare care depăşesc 55% din venituri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 romani dobanzi europa rate
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024