Antena LIVE

Curs valutar

Românii care ar putea ieşi la pensie cu 20 de ani mai târziu

Pensiile speciale vor fi mai mici si mai rare. Eterna discuţie privind veniturile privilegiate ale unor categorii de români este pe cale de a fi tranşată de Banca Mondială. Instituţia financiară a transmis Guvernului de la Bucureşti un proiect de reformă. 

De la 28.10.2022, 16:13
WhatsApp
Banca Mondial[ are ]n plan cre;terea v\rstei de pensionare Profimedia Images

Vârsta de pensionare va creşte, iar acum, poliţiştii şi militarii pot ieşi la pensie chiar şi la 45 de ani. Treptat, se va ajunge la plafonul de 65 de ani din sistemul public. De asemenea, valoarea pensiilor speciale va fi limitată. Banca Mondială recomandă ca pensia să nu depăşească 65% din venitul brut, faţă de 80% în prezent. Prin urmare, pensia nu mai poate depăşi venitul net.

La cine se aplică restricţiile

Restricţiile nu se vor aplica tuturor, pentru că pensiile militarilor, poliţiştilor şi angajaţilor serviciilor secrete nu sunt considerate speciale. Primii afectaţi vor fi magistraţii şi personalul auxiliar din justiţie, unde pensia specială medie este de 19.000 de lei - cea mai mare din sistem. Piloţii şi personalul aeronautic vor câştiga mai puţin. Ei vor primi, în medie, 11.000 de lei după pensionare. Nici diplomaţii, funcţionarii din Parlament sau personalul Curţii de Conturi nu vor scăpa de restricţii. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

banca mondiala bani pensie pensionari
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024