Antena LIVE

Curs valutar

Românii care pot primi până la 10.000 de euro pentru a-şi instala panouri fotovoltaice şi baterii

Peste 100.000 de români din familii vulnerabile pot primi de la stat vouchere de câte 10.000 de euro să îşii monteze panouri fotovoltaice şi baterii de stocare. Sunt bani europeni, iar beneficiarii nu trebuie să contribuie cu vreun leu. La sate, autorităţile s-au mobilizat să le explice oamenilor ce au de făcut pentru a obţine fondurile. 

 

 

De la 13.12.2024, 07:31
WhatsApp
Vezi și:

Familiile vulnerabile pot primi câte 10.000 de euro pentru a-şi instala panouri fotovoltaice şi baterii. Domnul Constantin are 80 de ani. Locuieşte cu soţia bolnavă şi se încadrează în program. Ajutat de angajaţii primăriei a reuşit deja să facă dosarul cu actele necesare.

"Avem un număr de 50 de oameni care deja au venit la primărie şi au făcut dosarele. Este foarte binevenit. Gândiţi-vă, la ora actuală, curentul este foarte scump. Îi ajutăm foarte mult pe oameni", explică Ion Popescu, primarul comunei Drăguţeşti.

Însă nu toţi cei care sunt pe lista persoanelor vulnerabile ar putea beneficia de aceşti bani. Cine locuieşte la bloc nu primeşte acest sprijin. O problemă în plus e pentru cei care nu au toate actele necesare.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Pe acelaşi subiect

"Mulţi dintre cei care stau la case, din păcate, nu pot să dovedească calitatea de proprietar sau coproprietari cu o parte de 50%, din cauza faptului că nu au reuşit să dezbată succesiunile, alţii mai în vârstă au făcut deja acte copiilor sau nepoţilor. Din multitudinea de persoane eligibile, lista s-a redus foarte mult", potrivit lui Dănuţ Birău, primarul din Târgu-Cărbuneşti. În Târgu-Cărbuneşti, iniţial, autorităţile au calculat că aproximativ 100 de familii se încadrează în acest program. Însă până la urmă doar 20 de oameni au reuşit să îndeplinească cerinţele.

Doar în Gorj sunt 40.000 de vouchere disponibile pentru familiile vulnerabile, iar la nivel naţional peste 120 de mii de consumatori pot primi bani pentru panouri. Procedura este similară cu cea pentru Casa Verde, program derulat de Agenţia Fondului de Mediu.

"Din 16 decembrie, se pot depune dosarele la operatorii care au fost înrolaţi pe platforma MIPE. La nivelul judeţului Gorj, sunt zece astfel de operatori. Nimeni nu plăteşte nicio cotă de cofinanţare, niciun leu, pentru a putea accesa aceste panouri fotovoltaice cu o capacitate de trei kilovaţi şi bateriile aferente, aparatele de stocare aferente cu o capacitate de cinci kilovaţi", spune Anca Borduşanu, vicepreşedintele CJ Gorj. Proiectul se va încheia la jumătatea lunii februarie, anul viitor.

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

gorj panouri fotovoltaice fonduri europene
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025