Antena LIVE

Curs valutar

BNR menţine dobânda cheie la 7% pe an. Când prognozează scăderea inflaţiei

Astăzi, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale va da verdictul în ceea ce priveşte dobânda cheie care va influenţa ratele milioanelor de români. Această valoare, de 7%, nu s-a mai schimbat din ianuarie 2023.

 

De la 13.02.2024, 15:08
WhatsApp
Galerie (2)
Shutterstock

Consiliul de administrație al Băncii Naționale se reunește din nou, într-o ședința de politică monetară și vom vedea exact care va fi dobânda cheie în funcție de care sunt calculate ratele românilor.

Valoarea de 7% stă neclinitită din luna ianuarie 2023. Ar putea scădea, spun economiștii, însă numai în momentul în care inflația va scădea și ea, însă în luna ianuarie 2024, economiștii vorbesc despre o inflație mai mare de 7,3% comparativ cu 6,6% în decembrie, și asta din cauza măsurilor fiscale adoptate de guvern, care au avut un impact semnificativ în mediul de afaceri.

De altfel, inflația ar putea scădea treptat până la finalul acestui an și să ajungă la valoarea de 4,7%. Economiștii anticipează că prima scădere de dobânda va fi, iată, în primăvară acestui an, în luna mai și de asemenea, până la finalul anului, dobânda cheie ar putea ajunge la 5,50%.

Redăm mai jos comunicatul integral al BNR:

"Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 13 februarie 2024, a hotărât următoarele:

menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an;

menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an;

menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Rata anuală a inflației a scăzut la 6,61 la sută în decembrie 2023, sub nivelul prognozat, de la 6,72 la sută în noiembrie, pe fondul continuării încetinirii creșterii prețurilor alimentelor procesate și ale energiei, care a devansat ca impact reamplificarea semnificativă a dinamicii anuale a prețului combustibililor, pe seama unui efect de bază.

Pe ansamblul trimestrului IV 2023, rata anuală a inflației și-a accelerat descreșterea mai mult decât s-a anticipat, diminuându-se cu 2,22 puncte procentuale (de la 8,83 la sută în septembrie), în condițiile în care dinamicile prețurilor alimentelor și ale energiei au continuat să se reducă relativ alert, iar efectul de bază inflaționist de pe segmentul combustibili a fost contrabalansat integral de decelerarea creșterii prețurilor administrate și a prețului produselor din tutun.

În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat peste așteptări trendul descendent în trimestrul IV 2023, coborând la 8,4 la sută în decembrie, de la 11,3 la sută în septembrie, pe fondul efectelor de bază dezinflaționiste mai extinse, al descreșterii cotațiilor mărfurilor agroalimentare și al măsurii de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază, dar și în contextul temperării cererii de consum și al scăderii dinamicii prețurilor importurilor. Acțiunea acestor factori a fost doar în mică măsură atenuată de transferarea în prețurile unor servicii a creșterilor de costuri antrenate de majorarea salariului minim brut, precum și de înrăutățirea temporară a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 7,0 la sută în luna decembrie 2023, de la 9,2 la sută în septembrie. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC s‑a redus în decembrie 2023 la 10,4 la sută, de la 12,6 la sută în septembrie. La rândul ei, rata medie anuală a inflației calculată pe baza IAPC a scăzut în decembrie la 9,7 la sută, de la 11,4 la sută în septembrie.

În anul 2023, rata anuală a inflației s-a redus astfel cu 9,76 puncte procentuale (de la 16,38 la sută în decembrie 2022), în contextul unor contribuții majore, aproape egale, aduse de scăderile de dinamică consemnate de prețurile alimentelor procesate și de prețurile energiei. Influențe dezinflaționiste suplimentare, dar mult mai modeste, au venit de pe segmentele LFO și combustibili, în timp ce mici efecte de sens opus au fost generate de subcomponentele mărfuri nealimentare și servicii de piață ale inflației de bază.

Noile date statistice reconfirmă încetinirea semnificativă, dar sub așteptări, a creșterii economice în trimestrul III 2023, la 0,9 la sută, de la 1,5 la sută în precedentele trei luni (variație trimestrială), evoluție ce implică o restrângere relativ temperată a excedentului de cerere agregată în acest interval.

Se reconfirmă, de asemenea, menținerea dinamicii anuale a PIB în trimestrul III 2023 la un nivel modest din perspectivă istorică – la 1,1 la sută, față de 1,0 la sută în trimestrul II –, în condițiile în care variația stocurilor și-a majorat semnificativ impactul contracționist, iar aportul consumului administrației publice a devenit vizibil negativ. În schimb, formarea brută de capital fix și-a reamplificat dinamica anuală la un nivel de două cifre în trimestrul III 2023, iar consumul gospodăriilor populației și-a reaccelerat creșterea. Evoluția exportului net a continuat să-și majoreze influența expansionistă, dată fiind mărirea și în acest interval a ecartului pozitiv dintre dinamica volumului exporturilor de bunuri și servicii și cea a volumului importurilor, pe fondul adâncirii mai pronunțate în teritoriul negativ a celei din urmă. Drept urmare, deficitul balanței comerciale și-a reaccentuat ușor declinul față de perioada similară a anului precedent, iar deficitul de cont curent a continuat să scadă semnificativ în termeni anuali, dar ceva mai modest decât în trimestrul II, în contextul încetinirii ritmului ameliorării soldului balanței veniturilor primare, pe seama evoluției profiturilor reinvestite.

Cele mai recente date și analize indică o încetinire ușoară a creșterii economice în trimestrele IV 2023 și I 2024 față de trimestrul III 2023, implicând o accelerare a acesteia în termeni anuali.

Astfel, comparativ cu ritmul mediu aferent trimestrului III, în primele două luni din trimestrul IV 2023, vânzările cu amă­nuntul și serviciile prestate populației și-au reaccelerat creșterea față de aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, producția industrială și-a atenuat contracția în termeni anuali, iar volumul lucrărilor de construcții a continuat să se mărească într-un ritm anual de două cifre, pe seama evoluțiilor de pe segmentul construcțiilor inginerești. Variația nominală anuală a importurilor de bunuri și servicii s-a reamplificat însă relativ mai consistent în octombrie-noiembrie 2023, reintrând în teritoriul pozitiv și devansând-o astfel pe cea a exporturilor. Pe acest fond, deficitul comercial și deficitul de cont curent au înregistrat o creștere în termeni anuali – după trei trimestre de comprimare –, ce a fost puternic accentuată în cazul celui din urmă de înrăutățirea abruptă a soldurilor balanțelor veniturilor. Pe ansamblul primelor 11 luni ale anului 2023, ambele deficite au rămas totuși relevant inferioare celor acumulate în perioada similară a anului precedent.

Pe piața muncii, efectivul salariaților din economie a stagnat și în intervalul octombrie-noiembrie, iar rata șomajului BIM a rămas relativ constantă în trimestrul IV 2023, însă dinamica anuală de două cifre a costului unitar cu forța de muncă din industrie și-a întrerupt trendul descendent din precedentele șase luni, crescând pronunțat în noiembrie. Potrivit sondajelor de specialitate, intențiile de angajare pe orizontul apropiat de timp au continuat să descrească alert în debutul anului curent, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii s-a mărit foarte ușor, după scăderea semnificativă consemnată în trimestrul IV 2023, și exclusiv pe seama evoluției din sectorul serviciilor.

Principalele cotații ale pieței monetare interbancare au înregistrat mici scăderi și în prima lună din 2024, după o scurtă perioadă de stabilitate, în timp ce randamentele pe termen mediu și lung ale titlurilor de stat s-au reînscris și s-au menținut pe o traiectorie ușor ascendentă până în ultima decadă a lui ianuarie – relativ în linie cu evoluțiile din economiile avansate și din regiune –, în contextul unei noi revizuiri a așteptărilor investitorilor privind perspectiva ratei dobânzii Fed, cu impact și asupra apetitului global pentru risc. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro a cunoscut o ajustare ascendentă la mijlocul lunii ianuarie 2024, dar mai modestă decât cele evidențiate în regiune, iar apoi a tins să se stabilizeze pe noul palier. Moneda națională a consemnat o depreciere ușoară și față de dolarul SUA, care a recuperat pe parcursul lunii ianuarie pierderea de valoare consemnată în decembrie pe piețele financiare internaționale.

Creditul acordat sectorului privat și-a mărit ceva mai evident dinamica anuală în luna decembrie 2023, până la 6,4 la sută, de la 5,4 la sută în noiembrie, pe fondul continuării accelerării creșterii componentei în lei, dar și în condițiile încetinirii scăderii ritmului creditului în valută, reflectând cu precădere evoluțiile de pe segmentul societăților nefinanciare. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat s-a redus marginal în decembrie 2023, la 68,4 la sută, de la 68,5 la sută în noiembrie.

În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2024, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva creșterii ratei anuale a inflației în debutul anului curent – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite indirecte –, și a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 și cu proiecția precedentă. Astfel, după ce urcă probabil în ianuarie la un nivel vizibil inferior celui previzionat anterior, rata anuală a inflației este așteptată să coboare în decembrie 2024 în apropierea valorii prognozate și să atingă limita de sus a intervalului țintei la finele anului viitor.

Descreșterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaționiste și de corecții descendente ale cotațiilor mărfurilor, cărora li se alătură influențele așteptate să vină din decelerarea creșterii prețurilor importurilor și din descreșterea anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt, precum și din continuarea restrângerii excedentului de cerere agregată, însă mult mai lentă decât în proiecția precedentă.

Incertitudini și riscuri semnificative rămân asociate conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, având ca surse dinamica salariilor din sectorul public și impactul integral al noii legi a pensiilor, dar și măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv și al condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE.

Incertitudini și riscuri la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să genereze însă și războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice și ale înăspririi condițiilor economice și financiare pe plan internațional.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

În ședința de astăzi, 13 februarie 2024, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung, sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 15 februarie 2024, ora 11:00. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 23 februarie 2024, la ora 15:00.

Următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 5 aprilie 2024"

Florentina Lazăr

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme. ...

rata bnr dobanda cheie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024