Statul finanţează proprietarii afectaţi de pagubele produse de urşi. Condiţiile pentru a primi până la 50.000 de lei
Statul anunţă că va finanţa proprietarii cu 15.000 de lei pentru a monta garduri electrice, în zonele în care urșii îşi fac apariţia frecvent. Totul vine ca urmare a numărului crescut de victime şi pagube, produse de animalele sălbatice.
De Diana Speretoiu la 06.04.2023, 09:39Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că din Fondul pentru Mediu vor fi finanţate sisteme de protecţie împotriva urşilor, persoanele fizice, asociaţiile, persoanele juridice sau instituţiile publice putând beneficia de sume pornind de la 15.000 de lei pentru montarea de garduri electrice în zonele unde animalele îşi fac apariţia frecvent.
Pentru acordarea ajutorului Ministerul va lua în calcul numărul atacurilor, valoarea pagubelor şi densitatea numărului de urşi. Persoanele fizice pot primi până la 15.000 de lei iar firmele până la 50.000 de lei.
Autorităţile locale pot accesa de două ori mai mult iar instituţiile centrale care deţin suprafeţe ce trebuie protejate pot accesa 5 milioane de lei.
Cele mai recente cifre arată că în pădurile din România mai trăiesc în prezent între 7500 şi 8000 de urşi bruni. În ultimii doi ani aproximativ 500 de urşi au fost alungaţi după ce s-au apropiat de zonele locuite.
Cele mai multe probleme cauzate de urşi au fost semnalate în judeţele Braşov, Harghita, Prahova, Argeş şi Bacău. În ultimii 4 ani statul susţine că a plătit peste 21 milioane de lei pentru pagubele provocate de urşi.