Statul va suporta 45% din salariul angajaţilor întorşi din șomaj tehnic
Statul va suporta 45% din salariul angajaţilor întorşi din șomaj tehnic. Este doar una dintre măsurile adoptate de guvernanţi într-o şedinţă-maraton. Guvernul vrea să prevină astfel valul imens de concedieri ce ameninţă piaţa muncii în urma pandemiei.
De Redactia Observator la 29.05.2020, 11:15- Ajutorul nu va putea depăşi 45% din salariul mediu brut.
- Acesta nu este singurul ajutor venit de la stat.
Cele 45 de procente vor fi suportate din bugetul asigurărilor de şomaj iar suma se va calcula pornind de la salariul brut al angajatului, fiind aşadar impozitată. Atenţie, însă!
Ajutorul nu va putea depăşi 45% din salariul mediu brut calculat pentru acest an, adică aproximativ 2400 de lei. Tot ce trebuie să facă angajatorul pentru a beneficia de sprijinul de la stat este să depună o cerere electronică la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
Compania pentru care salariatul lucrează va beneficia de subvenţie timp de 3 luni din momentul în care acesta revine la muncă. După aceea, angajatorul este obligat să îl păstreze pe angajatul pentru care a primit ajutorul preţ de încă 6 luni.
Acesta nu este singurul ajutor venit de la stat: în acelaşi document este anunţat un stimulent în valoare de 2500 de lei pentru firmele care angajează pe perioadă nedeterminată tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani sau persoane de peste 50 de ani, care au fost concediate în timpul pandemiei.
În acest caz, banii sunt acordaţi lunar angajatorilor timp de 12 luni. Firmele care vor beneficia de stimulent vor fi obligate să îşi păstreze angajaţii timp de încă un an.
În cazul ambelor ajutoare, firmele care îşi concediază angajaţii înainte de termen sunt obligate să returneze statului toţi banii luaţi, cu tot cu dobândă.
Ordonanţa a fost adoptată în şedinţa de guvern de noaptea trecută însă până la această oră, forma finală nu a fost publicată în monitorul oficial.