Un executor judecătoresc a pus sechestru pe un apartament, cu tot cu pisica din interior. Felina a rămas captivă opt zile
Situaţie incredibilă la Constanţa! Un executor judecătoresc a pus sigiliul pe un apartament, dar a uitat să elibereze pisica din interior.
De Redactia Observator la 14.10.2017, 22:41Situaţie incredibilă la Constanţa! Un executor judecătoresc a pus sigiliul pe un apartament, dar a uitat să elibereze pisica din interior. Timp de opt zile, felina a stat închisă în locuinţă, fără apă şi fără hrană. Stăpâna ei a cerut zadarnic ajutorul: abia ieri, pisica a fost salvată. Dar, de spaimă, a fugit şi este de negăsit.
De 8 zile, pisica Suzi stă în geam, ca un bibelou. A rămas captivă în casa încuiată. Stăpâna ei, o pensionară, stătea cu chirie într-o locuinţă de la stat şi a fost evacuată de un executor judecătoresc din Constanța. Pisica, însă, a rămas înăuntru.
Degeaba a mers până acum stăpâna felinei peste tot în audienţă. A ajuns până la primar ca s-o salveze pe Suzi, însă i s-ar fi spus că sunt probleme mai importante decât o pisică.
Speriată a fost Suzi şi când executorul şi o angajată a primăriei au venit într-un final s-o elibereze.
Pisica parcă a intrat în pământ. Spre seară, animalul înfometat şi-a făcut din nou apariţia la geam. Aşa că executorul s-a întors.
Dar Suzi a zbughit-o pe stradă. Stăpâna speră că se va întoarce la ea, într-un final. E sigură că îi este oricum mai bine aşa, decât sechestrată într-un apartament.