Antena LIVE

Curs valutar

Vacanţă la mare, mai scumpă. Tarifele la cazare şi servicii s-au majorat cu 30%

A început vacanţa mare, iar mulţi români au pornit cu familia spre mare. 40 de mii de oameni sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână pe litoral. S-a încheiat programul "litoralul pentru toţi", iar tarifele au fost majorate.

De la 15.06.2018, 21:43

A început vacanţa mare, iar mulţi români au pornit cu familia spre mare. 40 de mii de oameni sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână pe litoral. Cei care îşi vor prelungi vacanţa trebuie să aibă ceva resurse financiare. S-a încheiat programul "litoralul pentru toţi", iar tarifele au fost majorate. Pentru a-i ţine pe turişti departe de pericole, oficialii anunţă că ar putea apărea curând Poliţia Plajelor.

Cele 26 de grade din aer au fost potrivite pentru un început de vacanţă. Şi apa a fost pe placul amatorilor de senzaţii tari. Şi-au început ziua cu o plimbare cu banana.

Nici nu e de mirare că au venit pe litoral cu atâta bună dispoziţie. Începe vacanţa mare. 

Cu 30% s-a scumpit totul, în doar o săptămână. Şi e doar începutul exploziei tarifelor.

Turiştii care merg acum la mare plătesc, în medie, pentru o cameră dublă, într-un hotel de 3 stele, 200 de lei. Un apartament costă dublu. 

Locuri se găsesc şi pentru cei mai pretenţioşi. 

ELENA LUIZA OPREA, manager vânzări hotel 4 stele:

Acum tariful este de 400 de lei pentru dublă superioară şi la sfârșitul lunii mai a fost 320 de lei.

Şi să te răcoreşti la terase e din ce în ce mai costisitor. În autoserviri se munceşte la foc continuu, mai ales că 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral, în acest weekend. 

Şi pe măsură ce se umple litoralul, cresc şi alertele. Autoritatile isi doresc sa infiinteze politia plajelor astfel incat salvamarii sa aiba sprijin in momentul in care au de-a face cu turisti indisciplinati care intra in apa desi scaldatul este interzis.

IOAN DENEŞ, ministrul Apelor şi Pădurilor:

E importanta problema semnalata de dumneavoastra si o sa o informez ca o data pe dna ministru ca sa fie rezolvata la timp aceasta problema. 

Poliţia plajelor ar urma să stopeze comerţul ambulant, să stea cu ochii pe cei care nu menţin curăţenia şi să-i sancţioneze pe cei care intră cu animalele în zonele interzise. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024