Antena LIVE

Curs valutar

Bac 2023. Discrepanțe masive între rezultatele obținute de absolvenții filierelor tehnologică și cei ai filierelor teoretice - Salvați Copiii

Discrepanța dintre rata de promovare a Bacalaureatului la filiera tehnologică și cea de la filiera teoretică e alarmantă: 30%, se arată într-o analiză făcută de Salvați Copiii. Conform acesteia, harta sărăciei indică accesul mai slab al copiilor vulnerabili la educație de calitate. Dintr-un total de 355 de licee cu profil tehnologic din România, 166 se află în mediul rural, ceea ce înseamnă că aproximativ unu din doi elevi care frecventează aceste unități de învățământ trăiește și învață în mediul rural. Datele Ministerului Educației arată că, dintre elevii liceelor tehnologice înscriși la examen, aproape 6% nu s-au prezentat, în timp ce dintre elevii filierei teoretice doar 0,9% au absentat de la examen. Totodată, ratele de promovare ale acestor două filiere educaționale capătă o diferență de 30%, o diferență aproape constantă de-a lungul anilor, arată analiza realizată de Salvați Copiii, citată de Mediafax.

De la 10.07.2023, 17:30
WhatsApp
Bac 2023. Discrepanțe masive între rezultatele obținute de absolvenții filierelor tehnologică și cei ai filierelor teoretice - Salvați Copii Shutterstock

Realizatorii acesteia susțin că se poate observa că există o corelație semnificativă între sărăcia materială și performanțele slabe înregistrate de elevi în anumite regiuni.

"Această constatare devine evidentă atunci când comparăm rezultatele examenului cu harta sărăciei și a deprivării materiale și sociale severe care delimitează statistic regiunile de dezvoltare ale României. Deși corelațiile nu sunt la fel de puternice ca în cazul comparării cu rezultatele Evaluării Naționale, este important de menționat că ele rămân semnificative în analiza informațiilor despre Bacalaureatul din acest an, mai ales în regiunile din sudul și centrul României. Aceste concluzii sunt evidente pentru regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia, caracterizate prin rate ridicate ale riscului de sărăcie și excluziune sociale (44,7%, respectiv 37,1%), în special în mediul rural. În aceste regiuni, doar 75,68%, respectiv 73,91% au promovat examenul de bacalaureat, departe de media națională de 80,5% sau de performanțele elevilor din București (84,5%), regiunile Nord-Vest (80,63%), Nord-Est (80.83%) și Sud-Est (82,57%)", se arată în analiză.

Problemele cu care se confruntă educația în România

Potrivit acesteia, situația din județul Ilfov (fără a lua în considerare reușita statistică a Capitalei) evidențiază probleme serioase de promovabilitate din licee, vorbind despre cea mai scăzută rată la nivel național – 59%. La polul opus se află București, cu 84,5% de elevi care au obținut rezultate bune sau foarte bune și, în ordinea performanțelor, alte trei regiuni: Sud-Est (82,57%), Nord-Est (80.83%) și Nord-Vest - cea mai dezvoltată regiune din punct de vedere economic, după București - (80,63%).

Pe acelaşi subiect

În România, dintr-un total de 355 de licee cu profil tehnologic, 166 se află în mediul rural, ceea ce înseamnă că aproximativ unu din doi elevi care frecventează aceste unități de învățământ trăiește și învață în mediul rural. Aceste licee reprezintă, de altfel, 80% din totalul liceelor aflate în comune. Referitor la rezultatele la liceele cu profil tehnologic, acestea reprezintă un alt argument al discrepanțelor economice uriașe dintre zonele urbane și rurale ori dintre regiunile de dezvoltare economică.

Analizând specific situația promovării la filiera tehnologică, se constată că aceleași două regiuni din sudul țării (Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia) sunt codașele la promovare, doar 3 din 4 copii obținând media generală de cel puțin 6 (73,91% și 75,68%). Județul Ilfov se înscrie din nou printre cele mai puțin performante județe (35,7), fiind depășit însă, în mod negativ, de județele Călărași (35,2%), Covasna (27,9%) și Teleorman (25,9%). La polul opus, pentru această filieră educațională, București înregistrează o rată de 71%.

"Deși contradictoriu la prima vedere, regiunea Sud-Est, ce figurează în mod constant în ultimul deceniu ca fiind cea mai săracă regiune din România și una dintre cele mai dezavantajate economic din Uniunea Europeană, înregistrează, după București, rezultatele cele mai bune la datele generale de promovare din promoția curentă de elevi și, distinct, la rata de promovare pe filiera profesională. Această situație statistică poate fi explicată prin disparitățile uriașe pe care le regăsim între centrele economice și sociale puternice, precum Galați, Constanța, și mediul rural al județelor lor. Pe de altă parte, în alte județe, precum Teleorman, Giurgiu, Covasna, Vaslui, Olt, Ialomița, Călărași, Harghita ori Ilfov, ale căror municipii nu capătă vreo semnificație economică comparabilă cu alte orașe mai dezvoltate, situația promovării pentru filiera tehnologică este dramatică, doar unul din trei copii care s-au prezentat la examen reușind să obțină media necesară pentru promovare", susțin cei de la Salvați Copiii.

Aceștia speră că noua Lege a educației să corecteze această inegalitate, dată fiind prevederea art. 102 care stabilește „pentru filiera tehnologică, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire şi o probă, la alegere, dintre disciplinele relevante pentru profilul real”, ceea ce va permite o pregătire teoretică mai apropiată acestui profil liceal și, destul de probabil, rezultate mai bune la bacalaureat.

"Rezultatele sunt, o dată în plus, o radiografiere crudă a sistemului de educație, în corelație cu sărăcia. Clivajul rural – urban pe care îl arată orice statistică socială, fie că vorbim de educație, fie că vorbim despre accesul la servicii medicale, este unul care s-a cronicizat și care nu poate fi soluționat fără politici publice integrate, care să vizeze atât restabilirea accesului egal la școală pentru toți copiii, cât și măsuri concrete de corectare a disparităților socio-economice", a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Potrivit analizei Salvați Copiii România din 3 iulie, și rezultatele elevilor la Evaluarea Națională reflectă disparitățile și inegalitățile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României: astfel, regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia, care se regăsesc constant în aproape toate analizele comparative ale Uniunii Europene ca fiind cele mai sărace zone ale Europei (38,2%, respectiv 37,1% - 2022), au cele mai multe medii sub 5 (27,8%, respectiv 29,5%) la Evaluarea Națională. De asemenea, regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, afectată în egală măsură de sărăcie (44,7%), înregistrează ponderi modeste ale mediilor peste 5, în vreme ce mediile elevilor din regiunile București-Ilfov și Nord-Vest (sub 5, doar 17,5% și 22,8%), semnificativ mai bune decât în toate celelalte regiuni, coincid cu un nivel al sărăciei și deprivării materiale severe chiar de două ori mai scăzut față de restul țării (17,5%, respectiv 17,7%).

Aproape jumătate din copii din România cresc în risc de sărăcie

Datele Salvați Copiii arată că, în 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creșteau în risc de sărăcie sau excluziune socială, a cărei intensitate s-a mărit comparativ cu anii anteriori. Riscul de sărăcie sau de excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale.

Lipsa accesului la educație remedială după cei doi ani de pandemie și pseudo-educație online și organizarea intervențiilor educaționale suplimentare în funcție de resursele locale, reduse sau prost administrate, au exacerbat decalajele în cunoștințe și abilități față de ceilalți copii din orașele mari sau comunitățile dezvoltate, producând inevitabil și pe termen lung izolarea socială a copiilor și familiilor lor, arată realizatorii analizei.

"Acesta este aspectul <sărăciei educaționale>, indicator propus de Salvați Copiii ca reper strategic pentru eliminarea discriminării sistematice a comunităților dezavantajate socio-economic, în special în cele rurale, în alocarea de resurse pentru copii, pentru educația, protecția și asistența lor medicală. În acest sens, transmiterea intergenerațională a sărăciei și izolării sociale are un preț ridicat pe care societatea românească nu și-l permite", se mai arată în analiză.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rezultate bac
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025