Antena LIVE

Curs valutar

Ce au discutat sindicaliştii cu ministrul Educaţiei. Anunţul Ligiei Deca despre salariile profesorilor

Prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă în învăţământ va avea loc joi, anunţă ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi preşedinţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, şi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, scrie Agerpres.

De la 17.05.2023, 14:03
WhatsApp
Ce au discutat sindicaliştii cu ministrul Educaţiei. Anunţul Ligiei Deca despre salariile profesorilor Hepta

"Între Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar există o relaţie de parteneriat, bazată pe principiile dialogului social. Avem încredere că, prin toate opţiunile disponibile în ceea ce priveşte dialogul social, vom găsi cele mai responsabile soluţii, atât pentru personalul din învăţământ, cât şi pentru elevii şi părinţii din România", precizează cei trei, într-un comunicat de presă comun.

Potrivit sursei citate, miercuri a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

În contextul grevei de avertisment, Ministerul Educaţiei şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar au precizat că "creşterile salariale şi alte drepturi de natură salarială solicitate de federaţiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă; prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educaţiei".

Anunţul ministrului Deca privind salariile profesorilor

Pe acelaşi subiect

"În ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educaţiei a înaintat către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Adresa este semnată şi asumată de reprezentanţii tuturor federaţiilor sindicale în domeniul învăţământului, inclusiv învăţământul superior.

Ministerul Educaţiei susţine principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu. Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educaţiei a emis ordinul de ministru privind constituirea comisiei de negociere a acestuia", se arată în comunicatul citat.

În cursul zilei de miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

greva profesori ministerul educatiei ligia deca greva generala
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025