Ce schimbări anunță ministrul Educației în anul şcolar care va începe săptămâna viitoare
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că sunt noutăţi în ceea ce priveşte examenele naţionale din anul şcolar care va începe săptămâna viitoare, explicând că probele scrise se vor desfăşura mai devreme şi se vor finaliza înainte de sfârşitul lunii iunie.
De Redactia Observator la 04.09.2024, 16:54”Sunt o serie de noutăţi în ceea ce priveşte examenele naţionale pentru anul care tocmai începe. Probele scrise ale examenelor copiilor se desfăşoară mai devreme şi se vor finaliza înainte de sfârşitul lunii iunie, tocmai pentru a putea să ţinem cont de evoluţia spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, care pot afecta randamentul candidaţilor.
Pentru Bacalaureat am ţinut cont şi de solicitările de a identifica o soluţie funcţională care să permită încadrarea în termen a tuturor candidaţilor care merg spre învăţământ superior, în ţară sau în afara ţării”, a declarat Ligia Deca, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.
Ea a precizat că lucrările scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat vor putea fi vizualizate înainte de depunerea contestaţiilor. ”De asemenea, am decis ca vizualizarea lucrărilor scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat 2025 să se facă înainte de depunerea contestaţiilor. Copiii îşi vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestaţia pentru a putea decide în consecinţă de cauză”, a explicat ministrul Educaţiei.
Ligia Deca a anunţat că a fost stabilită şi data simulărilor pentru examenele naţionale. ”De asemenea, o altă noutate este faptul că am stabilit, pentru predictibilitate, înainte de a începe şcoala, datele simulărilor examenilor naţionale. Se vor desfăşura în luna martie anului viitor, 17-19 martie Evaluarea Naţională, 24-27 martie Bacalaureat. Vom continua cu evaluarea digitalizată care s-a dovedit a fi un succes dacă preluăm feedback-ul celor implicaţi, atât al cadrelor didactice, cât şi al elevilor”, a susţinut Ligia Deca.
- Marcel Ciolacu şi-a amintit ce notă a luat la Bacalaureat. "L-am susţinut acum 38 de ani. Să nu mă întrebe...
- Lasconi, atac la Ciolacu pe tema diplomei de BAC: Eu am o diplomă pe care o pot arăta. Premierul: Nu ştiu pe de...
- Rezultate finale Bac 2024, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a crescut cu 3% după contestaţii, dar rămâne...
Totodată, ea a transmis un mesaj elevilor, cu câteva zile înainte de începutul noului an şcolar. ”Dragi elevi, vă doresc un an şcolar în care să vă bucuraţi de rezultatele voastre pe măsura muncii depuse. Şi, dacă ar fi să dau un sfat copiilor, le-aş spune în primul rând să creadă în ei şi în potenţialul lor. Profesorilor le transmit încrederea mea că vor fi lângă copii, ajutându-i să-şi atingă acest potenţial şi le mulţumesc pentru activitatea depusă, în avans.
Mulţumesc, de asemenea, pentru eforturile din fiecare zi şi pentru faptul că nu uită că fiecare copil este important. Îmi doresc să avem cu toţii un an şcolar bun, iar colegilor mei din ministere şi din instituţii care au atribuţii în zona educaţiei le transmit gratitudinea mea, mulţumirile şi îi rog să fie alături de toate comunităţile şcolare”, a conchis ministrul Educaţiei.
Calendar Bacalaureat 2025. Probele scrise încep pe 10 iunie cu Limba română
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Evaluare Națională 2025. Prima probă are loc pe 23 iunie
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale