Rezultate finale Bac 2024, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a crescut cu 3% după contestaţii, dar rămâne cea mai mică din ultimii 6 ani
Rata de reuşită la cea de a doua sesiune a bacalaureatului a crescut cu 3% după contestaţii, la 32,3%, pentru toate promoţiile, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale vineri, după afişarea rezultatelor finale ale examenului. Au fost depuse peste 13.000 de contestaţii, iar majoritatea s-au soldat cu modificarea notelor prin creştere sau scădere.
”Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor), obţinute de candidaţii care au susţinut examenul naţional de bacalaureat în sesiunea august 2024, au fost publicate astăzi, 30 august, ora 10:00, pe pagina web dedicată şi în centrele de examen. Sesiunea curentă a fost promovată de 9.052 de candidaţi (cu 846 mai mulţi, în raport cu prima afişare), astfel că rata de reuşită la examen pentru toate promoţiile a crescut cu 3% după soluţionarea contestaţiilor - 32,3% (faţă de 29,3%, rata iniţială)”, precizează ministerul.
Rata de reuşită a crescut cu 3%
Această majorare de 3% se reflectă atât în rezultatele promoţiei curente, cât şi în rezultatele promoţiilor anterioare: 6.424 de candidaţi au absolvit studiile liceale în acest an (rată de reuşită 34,2%, comparativ cu 31,2%, iniţial), în timp ce 2.628 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (rată de reuşită 28,5%, comparativ cu 25,4%, iniţial).
Au fost depuse 13.005 contestaţii, 4.352 fiind la proba de Limba şi literatura română. 147 la proba de Limba şi literatura maternă, 3.865 la proba obligatorie a profilului şi 4.641 la proba la alegere a profilului şi specializării. Pentru 4.196 de lucrări la probade Limba şi literatura română, 140 de lucrări la proba de Limba şi literatura maternă, 3.588 de lucrări la proba obligatorie a profilului, respectiv 4.353 de lucrări la proba la alegere a profilului şi specializării, notele au fost modificate (prin creştere/descreştere).
La probele scrise s-au prezentat 28.016 candidaţi
La probele scrise de la Bacalaureat s-au prezentat 28.016 candidaţi din totalul celor 33.676 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 48 de candidaţi, care nu vor putea participa la următoarele două sesiuni.
Rezultatele au fost afişate prin anonimizarea datelor personale ale candidaţilor, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).
Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5, iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6. Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰