Condițiile în care poate fi exmatriculat un elev de liceu. Abaterile trebuie să fie extrem de grave
Elevii violenţi ar urma să fie exmatriculaţi, potrivit celor mai noi amendamente aprobate din legile Educaţiei. Însă numai în cazuri extrem de grave şi nu din ciclul primar.
De Redactia Observator la 25.04.2023, 08:30După toate cazurile de violenţă în rândul elevilor înregistrate în şcoli, mediatizate de noi deja, nu miră pe nimeni faptul că acest subiect a fost unul central al discuţiilor şi s-a ajuns la concluzia că noile legi ale educaţiei trebuie să cuprindă posibilitatea de exmatriculare a elevilor. Vorbim de elevii din clasele 5 şi 12 şi doar ca o măsură extremă, asta după copilul a trecut printr-o serie de măsuri de avertisment ca să le spun aşa.
De asemenea, se ia în calcul posibilitatea exmatriculării elevilor fără drept de reînscriere, doar în cazul celor care sunt la şcolile profesionale. Până la această măsură, însă elevii ar putea fi suspendaţi de la ore. Nu mai mult de 5 zile consecutiv şi nu mai mult de 15 zile cu totul pe an.
Telefoanele mobile, interzise în timpul orelor de curs
Pare bizar, dar este prima dată când se scrie în legile educaţiei faptul că armele şi drogurile sunt interzise în şcolile de la noi. La fel şi folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs.
Discuţiile s-au îndreptat şi către mamele eleve în sensul de a le încuraja pe acestea să nu abandoneze şcoala. Sunt gândite o serie de măsuri pentru ele de la motivarea unui număr de absenţe şi şcoală online, până la oferirea unor servicii medicale chiar în cadrul şcolii. Discuţiile însă pe temele educaţiei continuă şi astăzi.
Discuţii aprinse în comisia de învăţământ
Nu este singurul capitol fierbinte din legile educaţiei. Săptămâna trecută, discuţiile parlamentarilor s-au împotmolit când s-a dorit înlocuirea sintagmei diversitate identitară cu diversitate religioasă. Tot în comisie s-a propus şi ca bisericile să-şi înfiinţeze propriile şcoli. Nu a fost linişte nici la discuțiile privind numărul elevilor dintr-o clasă.
Dezbaterile maraton din comisie se vor încheia pe 27 aprilie. Legile vor merge apoi la vot în plen.