Ghiozdanul greu a devenit istorie într-o şcoală din Suceava. Elevii își pot lăsa cărţile și caietele în dulapuri: "Mi s-a îndeplinit visul"
Ghiozdanul greu, plin cu cărţi şi caiete, devine istorie într-o şcoală din Suceava. Acolo, elevii preşcolari vin de acasă doar cu apa şi penarul. Vorbim despre un proiect pilot care, dacă va da rezultate, ar putea fi implementat şi în alte şcoli din România. Scopul este protejarea sănătăţii celor mici.
De Redactia Observator la 08.05.2023, 18:00Reporter Observator: Cât arată?
Elev: 5 kilograme.
Aproximativ 5 kilogram. Atât cântăreşte, cel mai puţin, ghiozdanul unui elev de clasa a patra. O greutate pe care liceul cu profil sportiv din Suceava a vrut s-o ia de pe umerii copiilor ... la propriu.
Elev: Mi se pare inventivă ideea, în primul rând, şi foarte practică. Mă simt aşa, ca-n filmele americane.
- Mai multe școli din SUA au decis să înceapă cursurile la 9:45, pentru ca elevii să doarmă mai mult. Ce...
- Măsuri împotriva atacurilor în școli. Într-un stat din SUA, elevii vor fi obligaţi să vină doar cu ghiozdan...
- Motivul pentru care elevul de 15 ani a scos cuţitul în sala de sport din Bacău. Ce i-a spus profesoara cu câteva...
Conducerea unităţii de învăţământ a achiziţionat aceste dulapuri unde elevii îşi lasă cărţile şi caietele. Pentru copiii a căror coloană vertebrală este încă în creştere şi vulnerabilă, decizia este una excelentă.
Învăţătoare, Anca Darea: La copiii din ciclul primar ghiozdanele deja din comerţ când te duci să le cumperi sunt destul de sofisticate. Cu rotiţe, cu bară, sunt destul de grele deja când sunt goale. Cu tot cu manuale au devenit prea grele pentru un copil de vârsta 9-10 ani, cum au ei. TAIE..ajunge chiar şi la şapte kilograme.
Elevii, încântați de proiect
Mamă: E o idee foarte bună. Nu mai au greutăţi de cărat. Sau, nu ştiu, dureri de spate la o vârstă aşa de fragedă cred că e o idee foarte bună.
Lector universitar Mihai Constantinescu - kinetoterapeut: Sunt deficienţe ale coloanei vertebrale, cifoze, cifoscolioze, dar nu numai atâta. Afectează şi capacitatea funcţională din punctul cardiorespirator copiii în perioada aceasta sunt într-o perioadă de creştere de dezvoltare şi atunci aceste greutăţi sunt nişte şocuri care împiedică o creştere şi o dezvoltare armonioasă.
Acum, în ghiozdan, copiii mai aduc doar apa, pacheţelul cu mâncare şi penarul.
Mamă elev: Vineri a venit acasă şi mi-a spus cu o bucurie imensă "mami să ştii că mi s-a îndeplinit visul". Visul ei din clasa zero era să aibă dulăpiorul ei în care să poată să-şi ţină lucrurile.
Director școală, Ciprian Anton: Este un proiect pilot care cred eu este singurul din judeţul Suceava. Suntem liceu cu profil sportiv şi ne dorim să creştem campioni. Cred că în momentul în care vor veni la şcoală şi vor avea mult mai puţine manuale de transportat dintr-o parte în alta sănătatea lor va fi foarte importantă pentru ceea ce vom dori să facem mai departe.
Conducerea școlii ia în calcul să extindă proiectul pilot "Școală fara ghiozdan" și la clasele 5-8, dar și la cele de liceu.