Antena LIVE

Curs valutar

Video

Monica Anisie s-a încurcat în gramatică vorbind în Senat despre Legile Educaţiei. USR şi Forţa Dreptei vor contesta proiectul la CCR

După 12 ani, avem din nou o lege a Educaţiei. Proiectul a fost votat ieri în Senat, şi va merge la preşedintele ţării pentru promulgare. USR şi Forţa Dreptei au anunţat că vor contesta proiectul la CCR. Cele mai importante modificări ale legii vizează introducerea examenului de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, posibilitatea exmatriculării elevilor şi introducerea religiei ca disciplină opţională la BAC. Votul a fost dat chiar în ziua în care peste 100.000 de profesori se află în grevă generală, nemulţumiţi de salarii. 

De la 23.05.2023, 10:18
WhatsApp
Vezi și:

Ministrul Învăţământului: După atâta timp, avem în sfârşit cele două legi ale Educaţiei.

Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată cu 81 de voturi pentru şi 28 de voturi împotrivă, iar legea învăţământului superior cu: 79 de voturi pentru şi 28 împotrivă. 

Legile Educației vor fi atacate la CCR

USR și Forța Dreptei au anunțat că vor ataca legile la CCR, pe motiv că sunt inechitabile. 

Pe acelaşi subiect

Radu Mihail, liderul USR din Senat: Este o lege care creează speciali, o categorie de speciali până şi la copii, cei care au bani de meditaţii, cu familiile lor.

Ştefan Pălărie, senator USR: Găsesc că e un act de extremă sfidare. Ca, atunci când ai profesorii în stradă //taie// tu să pui legile pe repede-înainte, în dezbatere şi în vot, în acelaşi timp.

Ligia Deca, ministrul Învăţământului: Este, evident, dreptul Opoziţiei să facă această sesizare, Curtea Constituțioanală se va pronunţa. Noi am încercat să găsim cele mai bune soluţii astfel încât să avem şi o bună orientare a absolvenţilor de gimnaziu pe profilul liceal şi în acelaşi timp să ne gândim şi la nevoia de echitate.

Cele mai importante modificări din Legile Educației își propun o serie de reforme, spune Ligia Deca: Între ele aş aminti doar reducerea abandonului şcolar, reducerea analfabetismului funcţional.

Monica Anisie s-a încurcat în gramatică în timp ce vorbea despre reforma din Educaţie

O susţinătoare a noilor legi e şi fostul ministru al Educaţiei, Monica Anisie, care însă s-a încurcat în gramatică în timp ce vorbea despre reforma din Educaţie.

Monica Anisie: Aceste legi ESTE despre viitor, un viitor mai bun pe care ni-l dorim!

Fosta ministră a Educaţiei şi-a cerut scuze, ulterior, pentru dezacord, pe care l-a pus pe seama emoţiilor, dar şi a numeroaselor zile şi nopţi de muncă. 

Admitere la liceu prin examen suplimentar față de Evaluarea Națională. Se va da pentru 50% dintre locuri

Parlamentarii au decis ca un examen de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Națională, va fi introdus pentru 50% dintre locuri. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. Iar Religia va fi disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman. În legătură cu telefonul mobil, acesta poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților. Pentru elevii de liceu, decizia rămâne la dispoziția școlii. Exmatricularea elevilor a fost şi ea introdusă în noua Lege.

Ligia Deca, ministrul Învăţământului: Avem nevoie de profesori motivaţi să facă aceste reforme. Legile aduc un plus pentru tot ceea ce înseamnă sprijinul vis-a-vis de cadrele didactice. 

Astfel, Legile prevăd, printre altele, și câteva bonusuri pentru dascăli.

Este vorba despre prime pentru profesorii care aleg să predea în zonele defavorizate sau pentru profesorii care ies la pensie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

legea educatiei monica anisie ligia deca
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024