Olimpicii români, doriţi de universităţile străine. Un elev din Constanţa va pleca să studieze la Harvard
Un elev din Constanţa a reuşit să obţină bursă integrală de studiu la una dintre cele mai prestigioase universităţi americane, la Harvard. Olimpic naţional şi internaţional, constănţeanul va studia în sălile în care personalităţi precum Barack Obama, John F. Kennedy sau chiar Bill Gates au învăţat.
De Redactia Observator la 23.04.2021, 17:23- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
El este Darius Mărdaru, constănţeanul de 18 ani care a fost admis la Harvard.
Darius Mărdaru - elev: Să merg la Harvard nu mi-am dorit din copilărie, pentru că nu am ştiut că există Harvard, în primul rând, şi apoi când am auzit m-am gândit că este ceva mult prea greu de atins.
Şi cu toate acestea, tânărul a reuşit să impresioneze comisia Universităţii cu numeroasele sale medalii olimpice.
Darius Mărdaru - elev: Nu prea ştii ce caută comisia care te admite, pentru că se pune un fel de nor asupra acestei admiteri în SUA, la ei se numeşte holistică, adică se uita la foarte multe lucruri: la tine ca om, la realizarile tale, cu ce ţi-ai ocupat timpul în timpul liceului.
- Elevii români au uimit NASA. O echipă de cercetare din Constanţa a fost premiată pentru un proiect de curăţare...
- Zeci de copii buni la învăţătură, din mediul rural, experienţă inedită la muzeul satului din Galaţi
- Americanii ar putea renunţa la purtarea măştii în aer liber. Este recomandarea epidemiologilor din Statele Unite...
85 de mii de dolari. Atât este costul pentru un an de studiu la Harvard, sumă pe care prestigioasa universitate a decis să o acopere total pentru ca Darius să înveţe la ei.
Darius Mărdaru - elev: E foarte foarte scump să studiezi în America, enorm de scump. Cu mine au decis ca ei o să-mi acopere toate costurile. Nu este un împrumut, este o bursă totală.
Aşa că liceul "Mircea cel Bătrân" din Constanţa are cu ce se mândri, mai ales că Darius a fost admis şi la Columbia.
Vasile Nicoară - directorul liceului "Mircea cel Bătrân": Performanţa lui pe lângă cea olimpică, aceea de-a fi acceptat la doua mari unviersităţi americane, dintre care el alege Harvardul.
Monica Dumitru - profesoara de chimie: Mă bucur c-a reuşit, merita din plin. Este un elev foarte ambiţios, cu un potenţial, cu o putere de muncă extraordinară.
De reuşita lui Darius, cel mai mult s-a bucurat mama sa.
Aneta Mărdaru - mama lui Darius: E fantastic. E o trăire pe care aş vrea să o simtă fiecare om în parte. E rodul muncii lui şi a cadrelor didactice care l-au ajutat.
La Harvard, Darius va studia ştiinţele pământului, ştiinţe planetare asociate cu chimie, biochimia şi biologia moleculară.