Profesori din România, training la început de an școlar. Sute de dascăli s-au înscris la Conferința Fischer Internaţional
Peste 35 de de speakeri și traineri internaționali de top, cu o bogată experiență în domeniul educației, participă la Conferința Anuală Fischer International. Este un eveniment emblematic pentru educație, care se adresează atât profesorilor de limba engleză, cât și profesorilor de alte discipline. Evenimentul este organizat de Fischer International, în parteneriat cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
De Redactia Observator la 19.08.2021, 09:37De 14 ani, profesorii din România au parte de cel mai bun training la început de an școlar. Specialiști din toată lumea participă și îndrumă pașii sutelor de cadre didactice înscrise la Conferința Fischer Internaţional.
Charlotte Ellis, şefă de strategie: Fischer face întotdeauna conferințe excelente şi cred că anul acesta, mai mult ca niciodată, după anul prin care am trecut, cu COVID-ul care a schimbat felul în care profesorii lucrează, este foarte important să avem parte de o dezvoltare profesională, sa învățăm de la alți profesori.
John Mc Neill, manager Cambridge Exams: Această conferință le permite profesorilor să înveţe despre cele mai recente materiale didactice, pentru a putea profita la maximum de munca lor şi să obţină cele mai bune rezultate din interacţiunea cu elevii.
În acest an, conferința va avea loc în format hibrid
Ramona participă de 6 ani la conferința de limba engleză. Îi place să fie la curent cu noutățile din domeniul educațional şi să înveţe cum să predea engleza într-un mod distractiv.
Anca Ramona, profesor limba engleză: Este un loc absolut minunat pentru noi profesorii, pentru a ne dezvolta în primul rând noi, atât la nivel personal, cât şi profesional, sigur că da.
În acest an, conferința va avea loc în format hibrid. Ziua de 2 septembrie va fi dedicată, în mare parte, sesiunilor în format fizic. Pe 3 septembrie toate sesiunile vor fi organizate în format online.
Daniela Văduva, manager Fischer International: Avem un invitat special, este vorba de reprezentantul instituţiei de nordic school, care va vorbi despre sistemul educaţional nordic şi ne va învăţa ce trebuie să facem ca să avem elevi şi profesori fericiţi.
Înscrierile se realizează prin completarea unui formular pe site-urile cartiengleza.ro sau pe fundatiadanvoiculescu.ro.