Video Ştiinţa gătitului, învăţată de copii. Atelierul de ştiinţă cu Sare și Piper, la şcoala FDVDR
Vacanţa a început cu surprize pentru copiii înscrişi la atelierul de ştiinţă cu Sare și Piper, la şcoala FDVDR. Aceștia au pornit într-o aventură virtuală pentru a descoperi fenomenele ştiinţifice din gastronomia moleculară. Ştiinţa cu sare şi piper este un nou mod de a găsi explicaţiile din spatele fenomenelor culinare, cu ajutorul unor unor experimente interactive.
Timp de o oră, copiii au putut participa la tot felul de experimente culinare inedite. Și-au pregătit ingredientele și au ascultat cu mare atenție indicațiile profesorului.
Dan Vodnar, profesor de gastronomie moleculară: "Am avut plăcerea de a lucra cu un grup de copii entuziaști, în căutarea de răspunsuri, am avut şase experimente în care copiii au înţeles ce trebuie să facă".
La cei 10 ani, Irina iubește sa facă experimente în bucătărie, să combine tot felul de ingrediente alimentare: "Ne-a explicat de ce ar trebui să punem lămâie pe un măr sau un fruct pe care nu l-am terminat de mâncat şi cum uleiul nu se îmbină cu apa".
Ştiinţa din spatele fenomenelor culinare, pe înţelesul copiilor
- Educaţie prin joacă, în Grădina Valorilor Româneşti. Copiii au învăţat şi s-au distrat
- Concursul "Aristotel", surprize pentru câştigători. Școala Generală nr. 79, din Capitală, a obţinut marele premiu
- Şcoala distractivă începe vara: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a dat startul cursurilor la...
Experimentele sunt ușor de realizat acasă şi sunt făcute pentru a fi distractive atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Dan Vodnar, profesor de gastronomie moleculară: "Toate întrebările pe care le-am avut astăzi au avut o explicaţie ştiinţifică în spate şi cred că e cel mai important lucru. Mai apoi au învăţat câteva elemente bune de care se pot utiliza în viitorul lor".
Atelierul de ştiinţă cu sare şi piper este un program educațional gratuit, desfășurat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României pe perioada verii, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰