Școlarii și preșcolarii se pregătesc pentru vacanța de toamnă, la nici două luni de la începerea noului an școlar
Elevii şi copiii de grădiniţă se pregătesc deja pentru prima vacanţă. Potrivit structurii anului şcolar, aceasta este ultima lor săptămână de şcoală înaintea vacanţei de toamnă.
De Angela Bertea la 18.10.2022, 08:34Elevii vor intra în vacanță la mai puțin de două luni de la începerea școlii. Așadar, de luni aceștia vor intra în vacanța de toamnă timp de o săptămână. Acest an școlar a început după o structură nouă cu cinci module și tot atâtea vacanțe.
Cum sunt structurate vacanțele elevilor
Școala a debutat pe cinci septembrie, iar primul modul se va încheia vineri, pe 21 octombrie. Urmează vacanța, iar dacă luăm în calcul și zilele din weekend, elevii vor avea o vacanță timp de nouă zile, de pe 22 până pe 30 octombire.
Următoarea vacanță va fi cea de iarnă, de pe 23 decembrie 2022, până pe 8 ianuarie 2023. Urmează vacanța mobilă, o săptămână, la decizia Inspectoratelor școlare județene, respectiv al Municipiului București, în perioada 6-26 februarie.
- Structura noului an şcolar s-ar putea schimba din nou. Promisiunile Ligiei Deca, noul ministrul al Educaţiei
- Structura anului şcolar. Noul Bacalaureat şi admiterea la liceu diferenţiată, amânate de ministrul Ligia Deca,...
- Scenariul trecerii la şcoala online, din cauza crizei energetice. Răspunsul ministrului Educaţiei, Ligia Deca
Următoarea vacanță de care se vor bucura elevii va fi cea de Paște, în perioada 7 aprilie – 18 aprilie, iar vacanța de vară va începe pe 17 iunie și va dura până la începutul lunii septembrie, 2023.
Școala Altfel și Săptămâna Verde se vor desfășura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, urmând ca unitățile de învățământ să-și stabilească fiecare, exact, săptămâna de activități în această perioadă