Pe hârtie, redeschiderea școlilor se desfășoară în condiții perfecte. În realitate domină confuzia
Reîntoarcerea elevilor în bănci începând din semestrul al doilea este deja o certitudine. Trasate pe hârtie, condiţiile sunt perfecte. În realitate, însă, părinţii nu ştiu ce sarcini le revin şi încă nu se ştie cum vor fi achiziţionate testele rapide cu care vor fi testaţi elevii. Până atunci însă, profesorii au mers săptămâna aceasta prin rotaţie la şcoală, pentru a le încheia elevilor mediile de pe primul semestru.
De Redactia Observator la 29.01.2021, 10:19- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Aşa erau aşteptați copiii în toamnă, în şcolile din ţară. Fără să se poată lua în braţe cu colegii care i-au lipsit pe perioada vacanţei de vară. La fel se va întâmpla şi acum, din 8 februarie.
Annamaria Nagy, director școală: Încercăm să marcăm traseele de intrare în incinta şcolii şi a grădiniţelor, respectiv a internatului, săptămâna viitoare când copii vor fi în vacanţă se face, iar o dezinfecţie a mobilierului şi a sălilor de clasă.
Vestea că şcolile ar urma să fie redeschise odată cu începutul semestrului al doilea i-a bucurat pe părinți, chiar dacă vor avea şi noi sarcini.
Reporter: Ştiţi că acasă, dumneavoastră, trebuie să-i faceţi triajul epidemiologic la copilaş, apoi să-i trimiteţi la grădiniţă?
Părinte: Nu am ştiut. Nu mi-a spus încă nimeni, nimic. Nici nu ştiu în ce constă.
Reporter: Să-i luaţi temperatura, să vedeţi.
Părinte: Aaa, dacă o să fie necesar o să facem în fiecare dimineaţă.
Fiecare elev care va ajunge la şcoală cu simptome va fi testat pentru Covid-19 cu un test rapid. Din ce fonduri vor fi cumpărate aceste teste. rămâne un mister.
Până să înceapă noul semestru, profesorii sunt nevoiţi să meargă prin rotaţie la şcoală, pentru a le încheia mediile elevilor.
Profesor: Fiecare profesor în general avem cataloagele personale cu puncte, cu plusuri, cu minusuri, şi atunci periodic am venit la şcoală şi am trecut notele în catalog.
În ceea ce priveşte şcoala online, profesorii au păreri împărţite.
Profesor: Din punct de vedere al limbii engleze e mai ok din două motive: unul acela este că nu port mască şi copii îmi văd pronunţia, şi de asemenea limba engleză are în ceea ce priveşte internetul o bază de date extraordinară. Pentru ei este mai greu pentru că nu socializează cu colegii, nu ne au pe noi în faţă. În momentul în care sunt în şcoală puterea de concentrare a elevului e mult mai mare.
Elevii se vor întoarce în bănci din 8 februarie, indiferent de vârstă, doar în localitățile aflate în scenariul verde