Gina Pistol şi Smiley au sărbătorit până în zori alături de cei 300 de invitaţi. Imagini spectaculoase de la petrecerea de pomină
A fost o noapte de basm pentru Gina Pistol şi Smiley. Mirii s-au distrat alături de 300 de invitaţi la petrecerea spectaculoasă din Snagov. S-a cântat şi s-a dansat până la răsărit. De atmosferă s-au ocupat cei mai cunoscuţi artişti, care au făcut un show de zile mari. Extrem de fericiţi, Gina şi Smiley s-au ţinut toată noapte de mână, s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat în aplauzele prietenilor.
De Redactia Observator la 28.05.2023, 19:37Extrem de emoţionaţi, Gina Pistol şi Smiley au deschis seara de poveste cu dansul mirilor. Au plutit, în aplauzele celor 300 de invitaţi, pe melodia lui Leonard Cohen, "Dance Me to the End of Love". Cei doi şi-au zâmbit încontinuu şi s-au sărutat cu pasiune.
A fost doar încălzirea pentru o seară explozivă. Imediat după vals, Gina şi Smiley şi-au schimbat ţinutele. Mireasa a strălucit într-o rochie lungă, semitransparentă, creaţia unui designer român, la care a asortat o pereche de ciocate albe. Artistul a îmbrăcat un sacou inediat, imprimat cu sute de poze care îi înfăţişau pe cei doi iubiţi.
Smiley: Dansăm toţi trei prin viaţă de când suntem trei. Ne dorim să dansăm până la sfârşitul dragostei. Ştiu cine vine la nuntă, nu mă aştept să fim cuminţi.
Gina Pistol şi Smiley au dansat până la răsărit alături de cei 300 de invitaţi
- Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant...
- Primele imagini de la nunta Ginei Pistol cu Smiley. După ceremonia grandioasă, proaspeții căsătoriți pleacă...
- Gina Pistol se retrage din televiziune. Motivul pentru care a ajuns la această decizie: "O să încerc să nu...
Şi s-au ţinut de cuvânt. Nimeni n-a stat jos o clipă. De atmosferă s-au ocupat, printre alţii, Damian Drăghici, Connect-R sau Luis Gabriel. N-au lipsit de la nuntă nici foştii colegi de trupă ai artistului, băieţii de la SIMPLU. Trupa Azur a făcut spectacol. La "Se mărită Mona mea", invitaţii au cântat: "Se mărită Gina mea".
Tortul alb, cu cinci etaje, decorat cu zeci de bujori albi şi fire de floarea miresei, a venit pe genericul serialului ''Familia Bundy'', ''Love and Marriage''.
Alături de prezentatoarea Chef la cuţite au fost şi juraţii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu, împreună cu partenerele. Evenimentul s-a ţinut într-un cadru de basm, la marginea pădurii Snagov. O seră uriaşă, aranjată cu mii de flori albe şi crenguţe de eucalipt.
După ce au rupt ringul de dans, invitaţii s-au aşezat la masă. A fost mâncare pe toate gusturile: de la tradiţionalele sarmale, la file de biban cu piure cu trufe, antricot de vită, mini burgeri sau pastramă de berbecuț. Meniul ar fi fost în jur de 100 de euro.
Săptămâna viitoare, Gina şi Smiley pleacă în luna de miere în sudul Franţei.