Ivan Reitman, regizorul şi producătorul filmului “Ghostbusters”, a murit la vârsta de 75 de ani în locuinţa din California
Ivan Reitman, regizorul unor producţii cinematografice de succes, precum ''Ghostbusters'', a murit la vârsta de 75 de ani, potrivit theguardian.com.
De Mihaela Uretu la 14.02.2022, 15:22- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Celebrul producător a murit în somn sâmbătă, 12 februarie, la vârsta de 75 de ani. Decesul a avut loc în locuinţa lui din Montecito, California. Iar anunţul a fost făcut chiar de către familia acestuia pentru Associated Press.
„Familia noastră este în doliu pentru pierderea neașteptată a unui soț, tată și bunic care ne-a învățat să căutăm întotdeauna magia în viață”, au declarat copiii săi, regizorul Jason Reitman, Catherine Reitman și Caroline Reitman într-un comunicat comun.
„Suntem alinați de faptul că munca sa de regizor a răspândit râsete și fericire pentru nenumărați oameni din întreaga lume. În timp ce plângem în privat, sperăm că cei care l-au cunoscut prin filmele sale își vor aminti de el pentru totdeauna”, a mai declarat familia acestuia.
Într-un interviu acordat în 2007 în cadrul emisiunii "The Hour" de la CBC, Reitman i-a spus gazdei George Stroumboulopoulos că este greu de știut dacă un film va fi un succes, dar că poate identifica cu ușurință vedetele de comedie.
- Lucian Giurchescu a murit. Regizor renumit pentru "Rinocerii" şi fost director al Teatrului de Comedie
- Jean-Marc Vallée, regizorul producţiilor ''Dallas Buyers Club'' şi ''Big Little Lies'', a murit la 58 de ani
- Un clip cu celebrul Al Pacino dansând pe străzile din Beverly Hills a devenit viral. Actorul e într-o formă de...
Reitman a fost nominalizat la două Oscaruri
Ivan Reitman s-a născut în Komarmo, fosta Cehoslovacie, şi s-a mutat în Canada la vârsta de patru ani împreună cu părinţii săi, care erau evrei maghiari refugiaţi.
A înregistrat primul succes cu producţia „National Lampoon’s Animal House”, în 1978, urmată de „Meatballs” şi „Stripes”.
Reitman a fost nominalizat la două Oscaruri ca producător şi regizor al peliculei „Ghostbusters” din 1984, film ce a obţinut încasări de aproape 300 de milioane de dolari la nivel mondial. Filmul a fost un succes major și a lansat o franciză care s-a întins pe parcursul a zeci de ani, inclusiv „Ghostbusters - Afterlife" lansat anul trecut şi regizat de fiul său, Jason Reitman.