Lotul Croaţiei pentru Euro 2020. "Cântecul de lebădă" pentru Luka Modric
Naţionala de fotbal a Croaţia a fost repartizată în Grupa D de la Euro 2020, urmând să lupte cu Anglia, Cehia şi Scoţia pentru calificarea în faza optimilor de finală.
De Redactia Observator la 10.06.2021, 17:46- Croaţia este în grupă cu Anglia, Cehia şi Scoţia la Euro 2020.
- Meciurile de la Euro 2020 se joacă în perioada 11 iunie - 11 iulie.
Naţionala de fotbal a Croaţiei participă la Euro 2020 din postura de vicecampioană mondială en-titre, Modric şi coechipierii săi cedând, cu 2-4, în finala Mondială cu Franţa de acum trei ani. În ciuda acestui aspect, fanii Croaţiei nu-şi pun mari speranţe în participarea de la Euro 2020, echipa având evoluţii inconstante în ultimii ani.
Croaţia îşi începe parcursul de la Euro 2020 cu un meci jucat duminică, 13 iunie, la Londra, pe Wembley, împotriva Angliei, de la ora 16.00. Apoi, Croaţia merge la Glasgow, pentru meciul cu Cehia de pe 18 iunie, de la ora 19.00, dar şi pentru meciul cu Scoţia, din 22 iunie, partidă care se va disputa de la ora 22.00.
Lotul Croaţiei pentru Euro 2020
Portari - Dominik Livakovic (Dinamo Zagreb), Lovre Kalinic (Hajduk Split), Simon Sluga (Luton Town).
Fundaşi - Sime Vrsaljko (Atletico Madrid), Borna Barisic (Glasgow Rangers), Duje Caleta Car (Olympique Marseille), Dejan Lovren (Zenit St. Petersburg), Mile Skoric (NK Osijek), Domagoj Vida (Beşiktaş Istanbul), Josip Juranovic (Legia Varşovia), Domagoj Bradaric (Lille), Josko Gvardiol (Dinamo Zagreb).
Mijlocaşi - Ivan Perisic (Internazionale Milano), Mateo Kovacic (Chelsea Londra), Luka Modric (Real Madrid), Marcelo Brozovic (Internazionale Milano), Nikola Vlasic (ŢSKA Moscova), Mario Pasalic (Atalanta), Mislav Orsic (Dinamo Zagreb), Milan Badelj (Genoa), Luka Ivanusec (Dinamo Zagreb).
Atacanţi - Josep Brekalo (Vfl Wolfsburg), Andrej Kramaric (Hoffenheim), Ante Budimir (Osasuna), Ante Rebic (AC Milan), Bruno Petkovic (Dinamo Zagreb).
Luka Modric, starul vicecampioanei mondiale en-titre
Ajuns la aproape 36 de ani, Luka Modric, fotbalist care a pus umărul serios la medalia de argint obţinută de Croaţia la Mondialul din 2018, se pregăteşte să predea ştafeta. Este foarte posibil ca Euro 2020 să fie ultimul turneu final în care Modric conduce naţionala Croaţiei. Mijlocaşul a marcat 17 goluri în 138 de selecţii la naţionala Croaţiei, iar acum se pregăteşte să lase locul colegilor săi mai tineri.
Modric însă nu are de ce să se plângă. Ivan Perisic, Marcelo Brozovic şi Mario Pasalic au avut evoluţii remarcabile în Serie A, în ultimul sezon, iar Mateo Kovacic a câştigat UEFA Champions League cu Chelsea Londra, astfel că Modric poate lăsa naţionala Croaţiei pe mâini bune.
Lotul Croaţiei pentru Euro 2020 valorează 375,8 milioane de euro
Naţionala Croaţiei etalează la Euro 2020 un lot a cărui valoare totală este de 375,8 milioane de euro, ceea ce înseamnă o cotă medie de 14,45 milioane de euro. Mateo Kovacic este cel mai bine cotat jucător din lotul Croaţiei, fiind evaluat de specialişti la circa 45 de milioane de euro. Pe lângă Kovacic se mai remarcă şi Marcelo Brozovic, care are o cotă de 40 de milioane de euro, dar şi atacantul Ante Rebic, evaluat la circa 32 de milioane de euro.
Fotbalistul cu cea mai mică valoare din lotul Croaţiei este portarul Simon Sluga, evaluat la 1,5 milioane de euro, în timp ce revelaţia lotului este fundaşul Josko Gvardiol, jucător care, la numai 19 ani, are deja o cotă de piaţă de 19 milioane de euro, fiind considerat un fotbalist de mare viitor.
Zlatko Dalic este antrenorul Croaţiei la Euro 2020
Zlatko Dalic, 54 de ani, este antrenorul care conduce naţionala Croaţiei la Euro 2020. Dalic este selecţionerul Croaţiei din octombrie 2017, după ce conducerea Federaţiei a decis să renunţe la Ante Cacic, din cauza rezultatelor slabe. Dalic şi-a încununat, practic, cariera de antrenor cu finala de Campionat Mondial jucată în 2018. Totuşi, trebuie precizat că tehnicianul născut la Livno, în Bosnia Herţegovina, are un palmares impresionant.
Ca jucător, Zlatko Dalic a jucat la Hajduk Split, Buducnost sau Varteks. A câştigat Cupa Iugoslavei în 1984, cu Hajduk Split. În schimb, ca antrenor, Zlatko Dalic a jucat finala Cupei Croaţiei cu Varteks (2006), a câştigat Supercupa Albaniei cu Dinamo Tirana (2008) şi a câştigat numeroase trofee cu Al Hilal şi Al Ain.
Ivan Rakitic, marea absenţă a Croaţiei de la Euro 2020
Croaţia va fi lipsită la Euro 2020 de aportul unor jucători de top în frunte cu mijlocaşul Ivan Rakitic de la FC Sevilla, care a decis să se retragă din echipa naţională, după ce şi-a dat seama că organismul său nu mai face faţă numărului mare de meciuri. Vorbim despre un jucător care, până la 33 de ani, a adunat 800 de meciuri jucate la nivel de seniori, dar şi 120 de goluri marcate.
Alături de Ivan Rakitic, din lotul Croaţiei lipseşte şi atacantul Mario Mandzukic, un alt fotbalist a cărui carieră a fost afectată în ultimii ani de diferite probleme medicale. Mandzukic a ajuns la AC Milan în ianuarie anul acesta, în speranţa că îşi regăseşte ritmul necesar pentru a prinde echipa naţională, dar a adunat doar 11 meciuri în tricoul echipei italiene, iar oficialii grupării italiene au refuzat să-i prelungească acordul, Mandzukic fiind, acum, pe picior de retragere din activitate.