1.500 de polițiști cu 350 de radare pe șosele, de 1 Mai. La Fetești au prins 6 șoferi băuți sau drogați
Aproape 1.500 de poliţişti de la Biroul Poliţiei Rutierei se află, de 1 mai, la datorie, pe şosele, cu aproximativ 350 de radare, pentru a preveni, în acest fel, eventuale accidente. În urma unei acţiuni de control, la Feteşti, şase şoferi care au consumat alcool sau substanţe interzise înainte de a urca la volan au fost sancţionaţi contravenţional sau le-au fost întocmite dosare penale.
De Redactia Observator la 01.05.2022, 16:44- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Românie, comisarul şef de poliţie Georgian Drăgan, a declarat că duminică au fost suplimentate efectivele Poliţiei.
"În baza planului aprobat de ministrul Afacerilor Interne, efectivele Poliţiei Române au fost suplimentate în această perioadă, la nivel naţional. Astfel, aproape 1.500 de poliţişti de la Poliţia Rutieră acţionează pe principalele artere pentru fluenţa şi siguranţa traficului rutier. Aceştia folosesc aproximativ 350 de aparate radar pentru depistarea şoferilor care calcă pedala de acceleraţie mai mult decât este cazul”, a declarat Georgian Drăgan.
Acțiune de prevenție la Fetești, pe Autostrada Soarelui
O acţiune de prevenţie a avut loc la Feteşti, pe Autostrada A2, pe sensul Constanţa spre Bucureşti, unde au fost depistaţi şi primii şoferi care au consumat alcool înainte de a urca la volan.
- O şoferiţă neatentă a trimis două persoane nevinovate în spital, după un accident pe şoseaua Chitilei. Tot...
- "Mult prea devreme i-a vrut Dumnezeu". Mara şi Ionuţ au murit după ce maşina lor a intrat în plin într-un TIR....
- “Prietenii adevărați nu pot spune niciodată la revedere!” Lacrimi pentru Cristian, şoferul de TIR care a...
"La Feteşti, pe Autostrada Soarelui, avem o acţiune a colegilor de la Rutieră. În cadrul acestei acţiuni, vizăm verificarea conducătorilor auto petru a stabili dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise înainte de a se urca la volan. Până în acest moment au fost depistaţi 4 conducători auto care au consumat alcool. Limita pe aparatul etilotest a fost încadrată la contravenţie, drept pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar permisele de conducere le-au fost reţinute pentru 90 de zile”, a explicat Drăgan.
De asemenea, în două cazuri au fost întocmite dosare penale.
"Tot la Feteşti au fost depistate două persoane, una conducând sub influenţa substanţelor psiho-active, a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar cealaltă conducând sub influenţa alcoolului la limita de infracţiune, drept pentru care şi în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar permisul de conducere a fost reţinut până la soluţionarea cauzei”, a declarat Georgian Drăgan.