70 de câini, salvaţi din curtea unui bărbat din Hunedoara. Animalele se băteau între ele pentru hrană şi erau ţinute în condiţii improprii
Peste 70 de câini au fost salvaţi, ieri, de către poliţiştii hunedoreni. Animalele erau ţinute în condiţii improprii, într-un adăpost împrovizat în rulote.
De Redactia Observator la 02.03.2024, 08:09Polițiștii au găsit 90 de câini dintre care 18 au fugit în pădure. Patrupedele nu aveau un adăpost corespunzător, hrană suficientă sau asistență medicală veterinară. Cei 70 de câini au fost duși într-un adăpost autorizat.
Autorităţile spun că stăpânul lor era iubitor de animale, nu îi maltrata, dar nici nu avea grijă de ei. Câinii se luptau între ei pentru că nu îi hrănea corespunzător. Bărbatul de 53 de ani a primit o amendă de 12 mii lei.