A 6-a ediţie a competiţiei Jazz in the Park din Cluj-Napoca va reuni 17 formaţii din 9 ţări. Marile nume din lumea jazzului care vor urca pe scena
A 6-a ediţie a Jazz in the Park Competition din parcul central din Cluj-Napoca va aduce în faţa spectatorilor tinere talente pregătite să cucerească şi să suprindă.
De Alex Prunean la 26.05.2023, 08:2717 formaţii de jazz din 9 ţări au ajuns în finala competiţiei Jazz in the park competition şi îşi vor demonstra priceperea şi talentul pentru jazz, în perioada 30 iunie-2 iulie. Evenimentul a revenit la Cluj Napoca după 3 ani de pauză şi pe scenă vor urca artişti nu doar din România, ci şi din ţări precum Belgia, Olanda, Franţa şi chiar Israel.
Invitaţii speciali care vor urca pe scenă
Locul de desfăşurare rămâne unul cu tradiţie, Parcul Central din Cluj-Napoca. Pe lângă artiştii înscrişi în concurs, selectaţi din peste 200 de înscrişi, în fiecare seară pe scenă vor urca şi nume mari din muzica jazzului, invitaţi speciali ai organizatorilor, cum ar fi Shay Hazan, Mădălina Pavăl Orchestra şi Takuya Kuroda, un legendar trompetist din Japonia.
Vor fi şi mai multe expoziţii de instrumente muzicale dar şi o zonă dedicată gastronomiei şi intrarea este liberă.