„A executat-o şi pe asta!” O fostă învăţătoare, găsită moartă într-o casă din Dâmboviţa. Femeia de 63 de ani ar fi fost ucisă de iubitul recidivist
Crimă tulburătoare în satul Racoviţă din judeţul Dâmboviţa. O fostă învăţătoare a fost găsită moartă într-o casă.
De Monica Palade la 23.12.2021, 19:33- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Din primele informaţii femeia ar fi fost ucisă în bătaie de iubitul său, un bărbat de 57 de ani. Alerta a fost dată în cursul după-amiezei de joi, de către o vecină care a găsit-o în casă.
Vecinii spun că femeia avea probleme cu băutura, iar bărbatul era recidivist. Acesta ar fi făcut închisoare pentru că şi-ar fi ucis mama. Fosta învăţătoare nu mai fusese văzută de vecini de mai bine de două săptămâni.
„A executat-o şi pe asta"
„A fost învăţătoare la noi în sat, din cauza alcoolului, a venit la acest băiat. Şi el tot cu alcoolul. El de fapt a omorât-o şi pe maică-sa. S-ar putea, nu se ştie. De două săptămâni nu a mai ieşit din casă”, spune un vecini.
- ”Ne-am certat şi am ucis-o. E moartă”. Un şofer de autobuz din Anglia şi-a omorât soţia după ce au băut...
- Sanda a fost ucisă pe stradă de fostul soț italian, în fața unui magazin de pompe funebre. Detalii teribile în...
- Un italian și-a executat fosta soţie pe o stradă din Vânju Mare, în Mehedinți. Femeia a murit pe loc
„A executat-o şi pe asta. A mai făcut una înainte, cu maică-sa. Cred că tot aia e, 100%. La băutură mai făcea urât”, a mărturisit un alt vecin.
În faţa poliţiştilor, bărbatul a recunoscut că a lovit-o pe partenera sa de viaţă. Presupusul criminal a fost condus la spital, pentru a fi internat la secția de psihiatrie. Până în prezent, nu a fost niciun conflict înregistrat cu cei doi, nu erau cunoscuți ca persoane cu probleme/violente, deşi ambii erau cunoscuţi ca fiind consumatori de alcool. Nu au fost emise ordine de protecție sau ordine de protecție provizorii.
Ce spun poliţiştii
La data de 23 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, de 36 de ani, cu privire la faptul că vecina acesteia se află inconștientă în pat. Cadrele medicale au constatat decesul femeii, în vârstă de 63 de ani.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, totodată, urmând să fie efectuată necropsia victimei pentru stabilirea cauzei decesului.