O casă din lemn cu 16 camere din Argeş s-a făcut scrum. Proprietarul a pierdut şi 25 de mii de euro, strânşi pentru copii
O casă din lemn cu 16 camere s-a aprins ca o torţă în câteva clipe, iar flăcările imense ameninţau şi locuinţele din jur. Cinci autospeciale de pompieri au fost trimise la intervenţie.
De Redactia Observator la 19.10.2018, 09:18- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
O casă din lemn cu 16 camere s-a aprins ca o torţă în câteva clipe, iar flăcările imense ameninţau şi locuinţele din jur. Cinci autospeciale de pompieri au fost trimise la intervenţie. Proprietarul era singur acasă şi a reuşit să se salveze la timp din calea flăcărilor. În schimb, a pierdut tot, inclusiv 25 de mii de euro pe care îi strânsese pentru copii.
Bărbatul: Munca noastră de o viaţă!
Bărbatul este disperat. Crede ar focul ar fi pornit de la fluctuaţiile de curent.
Bărbatul: Intru în casă, mă dezbrac, se stingea curentul, se aprindea curentul, se stingea, se aprindea. Şi a bufnit de la instalaţia electrică foc de n-am mai nimerit să ies afară.
Primele două echipaje de intervenţie nu făceau faţă, aşa că au fost chemaţi şi mai mulţi pompieri.
Locuinţa, cu etaj şi mansardă, avea 16 camere şi se întindea pe 200 de metri pătraţi. A fost distrusă în totalitate.
Intervenţia a fost dificilă întrucât materialul combustibil, respectiv lemnul din care era construită casa, s-a prăbuşit în interior. Şi a fost ardere generalizată.
Reporter: Domnule primar, proprietarul spune că aici în zonă erau nişte fluctuaţii de curent. Aşa e?
Niculaie Dragnea, primarul comunei Băiculeşti, Argeş: Asta aud prima dată.
Reporter: Au reclamat oamenii aşa ceva în zonă?
Niculaie Dragnea, primarul comunei Băiculeşti, Argeş: Nu, nu. N-am nicio sesizare. Păcat că aud acum. Dacă a fost sau e din cauza asta, luam măsurile necesare.
Pagubele sunt uriaşe, mai ales că bărbatul nu avea asigurare pentru casă.