A început numărătoarea inversă pentru Neversea! Măsuri speciale în zona portului Tomis pentru cel mai mare festival de la mare
Circulaţia în zona portului Tomis a fost restricţionată, de astăzi. Peste 150.000 de oaspeţi ai festivalului Neversea sunt aşteptaţi weekendul acesta la Constanţa, spun organizatorii, iar cei mai fericiţi sunt hotelierii. În schimb, proprietarii teraselor din zonă sunt nemulţumiţi - clienţii ajung mai greu la ei.
De Redactia Observator la 05.07.2017, 01:06Circulaţia în zona portului Tomis a fost restricţionată, de astăzi. Peste 150.000 de oaspeţi ai festivalului Neversea sunt aşteptaţi weekendul acesta la Constanţa, spun organizatorii, iar cei mai fericiţi sunt hotelierii. În schimb, proprietarii teraselor din zonă sunt nemulţumiţi - clienţii ajung mai greu la ei.
Florin este unul dintre norocoşii care pot vedea mega-concertul de pe plajă fără să dea un leu. Iar cu o bere pentru un vecin, poate să prindă un loc şi mai bun.
Sigur este un lucru care îi va incomoda pe constănţenii care stau în zona portului Tomis este că vor ajunge mai greu la casele lor. Multe străzi din zonă sunt închise, pe o arie destul de mare, de la nord la sud şi centrul istoric. În cele trei zile de concert, doar aici vor fi detaşaţi câte 56 de poliţişti, pe fiecare schimb.
Decebal Fagadau, primar Constanţa:
Am avut multe de învăţat din evenimentul organizat cu Radio Zu. Ne-a arătat unde am avut de îndreptat lucuri, dar vă asigur că de data aceasta vom fi mult mai bine pregătiţi.
Nu la fel de optimişti sunt însă proprietarii teraselor şi restaurantelor din zonă.
În cele trei zile de festival Neversea, organizatorii au estimat în jur de 50 de mii de oaspeţi pe zi. iar cei mai câştigaţi sunt hotelierii.
Zecile de mii de spectatori vor primi brăţările de acces la singura intrare în festival, dinspre plaja Modern. Peste 150 de artiști vor urca pe scena festivalului.