A murit Prințesa Marina Sturdza!
Prințesa Marina Sturdza a încetat din viaţă
De Redactia Observator la 22.10.2017, 16:00- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Prinţesa Marina Sturdza, descendentă a două vechi familii de domnitori, a murit la vârsta de 65 de ani, la New York, anunţă News.ro.
Jurnalistă, vicepreşedinte al casei de modă Oscar de la Renta, director UNICEF, Prinţesa Marina Sturdza a avut o activitate impresionantă caritabilă.
S-a născut la 1 apriilie 1952 în România, iar de la vârsta de 3 ani a trăit în exil.
"Noi suntem, până la urmă, cei care au fost şterşi din cărţile de istorie. Eu, însă, am fost atât de bine primită de generaţiile tinere, cu atâta delicateţe şi cu atâta generozitate, încât cred că există speranţă. Nu sunt genul care să facă precizări cu privire la titlurile nobiliare, am vorbit rar despre acest lucru de-a lungul timpului. În primii ani de viaţă nici măcar nu l-am menţionat vreodată. Cine ştie, ştie, iar cine nu, poate că nici nu trebuie să ştie", spunea prinţesa Sturdza.
- Casa Regală, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre Regele Mihai!
- Val de AER POLAR peste România. "Temperaturile se vor reduce DRAMATIC, cu până la 20 de grade Celsius! Vor fi...
- NENOROCIRE în Galaţi, în această dimieaţă! Un adolescent A MURIT şi alţi trei tineri sunt ÎN COMĂ, după ce...
- Se întâmplă în România! O tânără cu SCLEROZĂ MULTIPLĂ rămâne fără pensia de handicap dintr-un motiv...
- ALERTĂ la graniţele României! Revista germană Der Spiegel a pus mâna pe un DOCUMENT SECRET cutremurător....
- OROARE ÎN ITALIA! Un tânăr român în vârstă de 24 de ani a bătut şi batjocorit o bătrână de 85 de ani....
- TRAGEDIE FĂRĂ SFÂRŞIT. S-a stins şi Anastasia Gavril, fiica preotului mort în CUMPLITUL ACCIDENT de la Cornu...
După fuga din România, Marina Sturdza a crescut în Canada şi a devenit jurnalistă. Mai târziu a plecat la Geneva, unde a lucrat la UNICEF.
În România s-a întors după 1990, iar în Republica Moldova a contribuit la deschiderea primului centru de îngrijire paliativă pentru pacienţi cu boli în stadii terminale - Hospice "Angelus”.
Prinţesa Marina Sturdza a venit ultima dată în România în luna aprilie, cu ocazia vizitei Prinţului Charles.