Accident groaznic în Arad. Sunt doi morţi şi doi răniţi grav, după ce un autoturism s-a izbit frontal de un TIR
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite grav după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune cu un TIR.
De Redactia Observator la 30.11.2017, 18:12Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite grav după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune cu un TIR, joi seară, pe DN 79 (şoseaua Arad-Oradea), traficul fiind blocat între localităţile arădene Şimand şi Zimandu Nou.
Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, pe DN 79 Arad – Oradea, între localităţile Şimand şi Zimandu Nou, un TIR şi un autoturism în care se aflau patru persoane s-au ciocnit frontal.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că au fost descarcerate două persoane din maşină, un bărbat i o femeie, însă au decedat. Ceilalţi doi ocupanţi ai autoturismului au fost răniţi.
Circulaţia rutieră pe DN 79 este oprită între cele două localităţi, pe ambele sensuri, şi va fi reluată în condiţii normale în jurul orei 19.00.
- Şofer român de TIR găsit mort în cabină, în Italia. Bărbatul era căutat de două zile de şefii firmei la...
- Un şofer român de tir a adormit la volan, în Franţa. A fost scos cu greu dintre fiarele cabinei şi e în stare...
- Accident grav în Bascov. Şoferul fugar care a ucis un tânăr şi a rănit alţi trei a fost prins de poliţişti
Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili cauzele coliziunii, în timp ce supravieţuritorii au fost duşi la spital.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și